Schimbul s-a încheiat în afara pieţei la vedere, prin intermediul a două tranzacţii speciale raportate spre finalul şedinţei de azi a segmentului Rasdaq al Bursei de Valori Bucureşti (BVB).

Cele 19,57 milioane acţiuni Astra (ATRA) s-au transferat la preţul mediu de 5,4150 lei, în scădere cu 20,8% faţă de ultima cotaţie, de 6,50 lei, înregistrată pe 17 iunie.

Transferul de azi conferă Astra o capitalizare de 392,3 milioane lei (92,3 milioane euro), cea mai mare de pe piaţa Rasdaq.

Anterior deal-ului de azi, TNG deţinea 72,68% din capitalul social al companiei de asigurări Astra, liderul pieţei de profil după primele brute subscrise în 2010.

Austriecii au intrat în acţionariatul Astra cumpărând de la Adamescu în iunie 2005 27% din capitalul societăţii (16 milioane acţiuni), în schimbul sumei de 10 milioane euro (36,17 milioane lei). Spre finalul anului 2006, Astra şi-a majorat capitalul social cu circa 22%, astfel că aportul celor de la Uniqa a fost de 9,5 milioane lei (2,8 milioane euro). În total, plasamentul Uniqa în acţiunile Astra a fost de 12,8 milioane euro.

Prin urmare, după circa şase ani, austriecii ies pentru o sumă aproape dublă din acţionariatul Astra. Iniţial, intenţia austriecilor de la Uniqa a fost de preluare a Astra, dar din anumite motive deal-ul a căzut.