Activitatea CFR Marfă a scăzut cu 44% în acest an, faţă de 2008
Activitatea CFR Marfă a scăzut anul acesta cu 44% faţă de 2008, iar societatea urmează să fie privatizată după ce va trece pe profit şi după perioada crizei economice, a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, ministrul Transporturilor, Radu Berceanu, citat de Mediafax.”La CFR Marfă s-au făcut previziuni ca în acest an să se atingă 70% din traficul pe 2008, însă activitatea a scăzut cu 44%, fiind la 56% faţă de anul trecut. După ce situaţia se va îmbunătăţi la ac
Activitatea CFR Marfă a scăzut anul acesta cu 44% faţă de 2008, iar societatea urmează să fie privatizată după ce va trece pe profit şi după perioada crizei economice, a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, ministrul Transporturilor, Radu Berceanu, citat de Mediafax.
„La CFR Marfă s-au făcut previziuni ca în acest an să se atingă 70% din traficul pe 2008, însă activitatea a scăzut cu 44%, fiind la 56% faţă de anul trecut. După ce situaţia se va îmbunătăţi la această companie şi după ce vom însănătoşi lucrurile în această perioadă economică, CFR Marfă trebuie privatizată, măcar atât”, a spus Berceanu.
În februarie, Berceanu declara că privatizarea CFR Marfă nu mai este oportună, întrucât compania a trecut pe pierderi, prioritatea fiind redresarea situaţiei financiare a acesteia.
Oficialul a precizat că la 31 decembrie 2007 compania CFR Marfă avea un profit de 13 milioane de lei, iar la acel moment (februarie – n.r.) înregistra pierderi de 14 milioane de lei.
Sursa: MEDIAFAX
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.




