Vești proaste pentru români! Lucian Bode anunță restricții pentru minivacanţa de 1 Mai. La ce trebuie să ne așteptăm?

Ministrul de interne a explicat duminică, 11 aprilie, că în această perioadă „activitate este restricţionată” iar petrecerile din cluburi nu pot fi permise.

„În ceea ce priveşte petrecerile din cluburi, sigur că în această perioadă această activitate este restricţionată şi avem, în funcţie de indicele la mia de locuitori, ştim până la ce oră avem permisă deplasarea în noaptea de Înviere, aceste unităţi economice nu sunt deschise. Ele nu pot funcţiona. Ne dorim ca pas cu pas, în funcţie de evoluţia acestei epidemii, în funcţie de modul în care Guvernul va ridica gradual restricţiile impuse, tot gradual ne putem gândi ca într-un viitor apropiat aceste petreceri să fie permise, tot cu respectarea anumitor reguli. În acest moment nu avem o reglementare care să permită acest lucru”, a declarat Lucian Bode pentru Prima TV.

Totodată, acesta a subliniat că că turiştii pot veni pe litoral în minivacanţa de 1 Mai, dar că unităţile de cazare trebuie să fie ocupate până la maximum 70% din capacitatea lor.

„Este permisă cazarea în cele 17 staţiuni de pe litoral, sunt evidenţiate în hotărârea CNSU, cu respectarea măsurilor de protecţie sanitară şi, foarte important, cu respectarea acelei reglementări – maxim 70% din capacitatea de cazare să fie ocupată”, a completat Lucian Bode.

Vacanța de Paște și 1 Mai fără restricții?

Vacanța de Paște și 1 Mai fără restricții? Prefectul județului Constanța a făcut mai multe precizări extrem de importante, pe care toți cei care vor să își petreacă vacanța la mare trebuie să le cunoască. Se anticipează că un număr mare de turiști vor sosi în stațiunile de pe litoralul Mării Negre, după data de 1 mai, iar autoritățile fac tot posibilul pentru a asigura cele mai bune condiții.

Sezonul se va deschide pe litoral pe 1 mai, dar stațiunile de la mare se alătură celor de la munte, pe lista de restricții stabilite de Guvern.

În consecință, pensiunile și hotelurile vor putea caza turiști la cel mult 70% din capacitate. Autoritățile locale s-au întâlnit vineri într-o ședință pentru a discuta cum se va desfășura activitatea în sezonul estival. În stațiunile unde incidența depășește 4 la mia de locuitori, terasele și magazinele se vor închide la ora 18.00 în weekend.

Prefectul județului Constanța, Silviu Coșa, a explicat într-o intervenție televizată la ce trebuie să se aștepte turiștii și firmele de pe litoral.

Prefectul a spus că s-a decis constituirea unui grup de lucru pentru turism alcătuit din instituțiile cu reprezentare la nivel guvernamental, reprezentanți ai administrațiilor locale care se ocupă de plaje și reprezentanți ai asociațiilor patronale din turism.

Coșa a spus că, după ce mai multe localități din județ, inclusiv municipiul Constanța, au trecut de incidența de 4 la mie, magazinele se vor închide la ora 18.00, în weekend, începând de duminică.

Tot de atunci vor fi restricții de circulație de la ora 20.00 în zilele de vineri, sâmbătă și duminică. Măsura va fi valabilă timp de 14 zile.

Sursă foto: INQUAM Photos / Octav Ganea