Primarul Alec Chirilă a decedat

Primarul comunei Blăgești, Alec Chirilă, a murit miercuri dimineață. Edilul avea 74 de ani. El fusese diagnosticat în urmă cu trei luni cu o tumoare cerebrală. Afecțiunea era într-o fază mult prea avansată pentru a se mai putea face o minune.

Decesul s-a produs la domiciliul său din Blăgești. Alec Chirilă se afla în fruntea administrației de 24 de ani, fiind inclusiv viceprimar la un moment dat. Primarul fusese încercat de-a lungul vieții, când și-a pierdut un copil.

alec chirilă
Alec Chirilă

După decesul fiicei sale, o altă dramă l-a încercat. Unul dintre cei doi fii ai săi a rămas fără ambele picioare într-un cumplit accident petrecut în septembrie 2019. Supărările l-au marcat, din câte spun colegii și prietenii din sat.

Corpul neînsuflețit al primarului Chirilă a fost depus acasă, în Blăgești, iar funeraliile vor avea loc sâmbătă, 25 noiembrie, în cimitirul comunei pe care a condus-o timp de peste două decenii.

Era membru de bază al PSD de foarte mulți ani

Alec Chiril a fost primar din 1996 până în 2008, apoi în perioada 2008-2012 a fost viceprimar, iar din 2012 până acum a fost ales iar în fruntea comunității.

A fost unul dintre membrii statornici ai PSD Vaslui. Până în 1996 a avut funcția de președinte CAP Blăgești, fiind agronom-șef, scrie vremeanoua.ro.

Necazurile l-au marcat pe primarul Alec Chirilă, care a fost doborât de tumoarea cerebrală, miercuri dimineață.

„Astăzi, 22 noiembrie2023, s-a stins din viață domnul Chirilă Alec, omul și primarul care, decenii la rând, a fost inima și sufletul comunei Blăgești! Este cel care s-a identificat cu activitatea și realizările din cadrul Primăriei, model de noblețe colegială și sufletească , un om deosebit care și-a dedicat întreaga viață pentru îndrumarea și ajutorul cetățenilor comunei. Sunt prea sărace cuvintele care să ne descrie durerea și regretul. Ele ne rămân în suflet acum, la despărțirea fulgerătoare de cel care ne-a fost ca un părinte vreme de zeci de ani. Vom purta mereu în inimă amintirea atâtor momente minunate, pentru care vom fi veșnic recunoscător i! Transmitem, din suflet, sincere condoleanțe familiei îndurerate! Dumnezeu să-l odihnească în pace!”, a transmis viceprimarul Neculai Igiescu, în numele tuturor colegilor din Primăria Blăgești.