Este citat Zhu Xiaohuang, vicepreşedinte al China Construction Bank, care afirmă că este o perioadă bună pentru achiziţionarea de active în Europa deoarece unele bănci vor să-şi vândă diviziile de private banking, din cauza crizei datoriilor din zona euro.

Banca de stat din China este în negocieri cu câteva bănci europene pentru eventuale achiziţii, a explicat Zhu într-un interviu acordat ‘China Business News’, fără a preciza detalii despre valoarea investiţiei.

De asemenea oficialul a afirmat că China Construction Bank intenţionează să deschidă cel puţin încă 600 de sucursale în China în acest an. În prezent banca deţine în China o reţea de 13.600 sucursale.

Băncile chineze s-ar putea confrunta cu dificultăţi în atragerea depozitelor în China în 2012 din cauza nivelului ridicat al inflaţiei, a adăugat Zhu.

În 16 ianuarie surse anonime au anunţat că China Construction Bank Corp discută achiziţionarea unei bănci în Brazilia şi se află în negocieri preliminare cu două sau trei instituţii de creditare braziliene. CCB ar putea plăti aproximativ 200 milioane de dolari pentru a achiziţiona cea mai mică din cele trei bănci braziliene, în timp ce fiecare din celelalte două bănci sunt estimate la 600 milioane de euro susţin sursele.

Companiile petroliere chineze s-au extins semnificativ în America Latină în ultimii trei ani, ca parte a eforturilor de a asigura furnizarea de energie şi de a diversifica investiţiile peste hotare, iar băncile chineze şi-au unit eforturile cu firmele petroliere investind în regiune.
Sursa: Agerpres