87 de bănci din Europa așteaptă verdictul Moody’s
Agenţia de evaluare financiară Moody’s Investors Service a anunţat marţi că are în vedere revizuirea ratingurilor pentru datoriile a 87 de bănci din 15 state europene, pentru a reflecta posibila retragere a sprijinului guvernamental, potrivit Bloomberg.
Toate ratingurile subordonate a 87 de bănci europene din ţări unde datoria subordonată presupune sprijin guvernamental au fost plasate sub evaluare pentru o posibilă retrogradare, se arată într-un comunicat al agenţiei de rating.
Potrivit Moody’s, ratingul datoriilor subordonate ar putea fi redus cu două trepte, iar restul cu o treaptă. Moody’s crede că sprijinul sistemic pentru datoriile subordonate în Europa a devenit mai impredictibil, ca urmare a unei combinaţii dintre modificările politice şi constrângerile financiare. De asemenea, agenţia precizează că riscurile la adresa ratingurilor pentru datoriile subordonate ar putea să se extindă dincolo de graniţele Uniunii Europene, de acea revizuirea va viza şi pieţele din Norvegia şi Elveţia, care au legături strânse cu UE.
Naţiunile cele mai afectate de această revizuire sunt Spania (21 de bănci), Italia (17 bănci), Austria (nouă bănci), Franţa (şapte bănci), Olanda (şase), Norvegia (cinci) şi Suedia (patru bănci).
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





