Mașina viitorului, aruncată în aer pe Wall Street

Cea mai revoluționară mașină integral electrică, Tesla Model S, se pare că are necazuri din ce în ce mai mari în încercarea de a convinge investitorii de pe Wall Street, după ce luni, acțiunile Tesla Motors au suferit o nouă scădere dramatică, accentuând la 37% prăbușirea față de vârful istoric atins în urmă cu două luni.

În condițiile în care debutul de luni de pe Wall Street era unul de excepție, indicii principali trecând prima oară în istorie de 16.000 puncte (Dow Jones) și 1.800 puncte (S&P 500), acțiunile Tesla pierdeau circa 5%.
Numai că euforia investitorilor a pălit brusc pe finalul sesiunii, unde valuri de vânzări au inundat piața, iar acțiunile Tesla au ajuns să fie printre cele mai afectate, închizând cu o pierdere de 10,2%, accentuată la 11,5% în sesiunea extinsă.
Astfel, acțiunile Tesla se află acum la o valoare cu 37% sub cea atinsă la finele lunii septembrie, ceea ce reprezintă o pierdere dramatică pentru investitorii care au cumpărat pe vârf.
Prăbușirea din ultima perioadă a survenit atât pe fondul a trei incidente în care mașini Tesla Model S au luat foc, ceea ce a ridicat semne de întrebare despre siguranța acestora, cât și pe fondul declarațiilor CEO-ului Elon Musk cu privire la ratarea unor obiective propuse din cauza unor probleme cu furnizorii.
Practic, în mai puțin de două luni, Tesla a pierdut peste 8,6 miliarde dolari din valoarea de piață, până la 14,9 miliarde dolari, de peste 6 ori mai mult decât valoarea brută a vânzărilor din acest an.
Cu toate acestea, acțiunile Tesla continuă să fie unele din cele mai performante din acest an, cu 244%, după ce ăe vârf consemnau un avans de 471%.