Schimbare pentru cei cu permis de conducere străin! Cum vor obţine permisul de conducere românesc

Permis de conducere / SURSA FOTO: Dreamstime

Guvernul a adoptat, joi, 10 august, o ordonanţă care reglementează modificări majore pentru șoferi, mai precis pentru titularii de permise de conducere străine. Ordonanța se adresează și proprietarilor de autovehicule care nu au domiciliul, reşedinţa sau sediul în România. În plus, aceasta modifică și o procedură de restituire a permiselor de conducere.

Procedură simplificată pentru titularii de permise de conducere străine

Potrivit noii ordonanțe, titularii de permise de conducere străine vor putea să își schimbe aceste documente cu echivalentul românesc printr-o procedură simplificată care va presupune susținerea examenului în România (proba teoretică şi practică). Ordonanța nu îi mai obligă pe aceștia și să participe la orele de şcoală auto, cum era cazul până acum.

Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Mihai Constantin, a precizat că astfel se oferă posibilitatea românilor din diaspora, precum şi tuturor titularilor de permise de conducere străine să preschimbe aceste documente cu echivalentul românesc într-o perioadă mai scurtă: „Practic, aceştia vor obţine permisul de conducere românesc direct în urma susţinerii examenului în ţara noastră, un examen constând în proba teoretică şi practică, fără a avea orele de şcoală auto, aşa cum era prevăzut până acum în Codul Rutier”.

Modificări pentru proprietarii care nu au domiciliul, reşedinţa sau sediul în România

Potrivit comunicatului de presă al Executivului ordonanţa mai prevede și modificări care li se adresează proprietarilor care nu au domiciliul, reşedinţa sau sediul în România. Aceștia vor putea de acum să solicite înmatricularea temporară a autovehiculelor şi remorcilor ce urmează a fi scoase din România, în scopul înmatriculării în alt stat, la oricare autoritate competentă în operațiuni de înmatriculare din România.

Permisul de conducere va putea fi restituit în baza analizei mostrelor biologice

Ordonanța reglementează și cazul de restituire a permisului de conducere pe baza rezultatului analizei mostrelor biologice. Este însă necesar ca analizele să fie realizate în instituţiile medico-legale autorizate, rezultatele trebuie să stabilează absenţa în organism a substanţelor psihoactive.

Guvernul explică această modificare: „În practică, s-au întâlnit situaţii în care, în urma analizei mostrelor biologice, a rezultat absenţa în organism a substanţelor psihoactive. În aceste situaţii, permisul de conducere reţinut potrivit art. 195 din Regulamentul de aplicare a OUG nr. 195/2002, aprobat prin HG nr. 1391/2006, poate fi restituit în baza soluţiei de clasare dispuse în faza urmăririi penale în condiţiile legii.

Durata desfăşurării urmăririi penale diferă de la o unitate de parchet la alta, fapt pentru care restituirea permisului de conducere reţinut în condiţiile prezentate se poate face mai devreme sau mai târziu, perioadă în care dreptul de a conduce este grevat de suspendare. Soluţia identificată este reglementarea unui nou caz de restituire a permisului de conducere pentru a putea preîntâmpina o posibilă prelungire a perioadei de suspendare a dreptului de a conduce”.