Valer Blidar, proprietarul Astra Vagoane Călători Arad, este încrezător în 2013 și, după cum spunea într-un interviu anterior pentru Capital, se așteaptă ca afacerile să crească de cinci ori față de 2012, până la aproape 60 milioane de euro. În acest context, omul de afaceri s-a implicat în dezvoltarea mai multor proiecte, în paralel cu atragerea unor clienți nou din afară.
Unul dintre aceste noi proiecte se referă la un tren electric. ”Am început fabricarea unui tren electric, modern, de ultimă generație. Pentru proiectarea lui am colaborat cu firme din străinătate”, a spus Valer Blidar, fără a intra în amănunte.

Tot anul acesta, o altă companie românească și-a declarat intenția de a construi un tren pentru călători. Este vorba despre Softronic din Craiova, constructo­rul primei locomotive ro­mânești de după revoluție.
Ion Gîrniță, director general al companiei, a declarat pentru Capital că, în primăvara anului viitor, va ieși în piață cu acest tren, la care se lucrează deja.  „Va fi un tren cu patru vagoane, pentru transport călători, un fel de săgeată albastră electrică. Acum, se află în faza de montaj, este un prototip. Urmează să-l omologăm cu Autoritatea Feroviară“, spunea acesta.
Preţul de vânzare va fi de aproximativ 5 milioane de euro, chiar dacă investiţia totală în acest proiect, care include şi brevetul de invenţie ajunge la o valoare aproape dublă. Gîrniță a mai spus că vor merge cu acest tren la expoziții și licitații peste tot în Europa.