În ultimul timp, au apărut diverse reglementări legislative pe tema arieratelor bugetare, printre care şi mult aşteptata lege a insolvenţei autorităţilor administrative teritoriale. Iniţiativa legislativă este salutară, dar ne întrebăm în ce măsură îşi va arăta eficienţa în situaţia societăţilor comerciale aflate deja în insolvenţă din cauza motivelor mai sus enumerate.
În practică, ne-am confruntat cu situaţii în care debitorul a executat, de exemplu, lucrări în baza OG nr. 7/2006 privind instituirea programului de dezvoltare a infrastructurii din spaţiul rural.
Potrivit dispozițiilor art. 8 din Legea nr. 71/2007 (care a modificat OG nr. 7/2006), repartizarea sumelor pe proiecte eligibile se aprobă prin hotărâre a Guvernului, la Propunerea Secretariatului General al Guvernului. Prin OUG nr. 61/2012 pentru rectificarea bugetului de stat pe anul 2012, 100.000 mii lei au fost repartizaţi pe judeţe din taxa pe valoare adăugată pentru achitarea arieratelor înregistrate în contabilitatea unităţilor administrative teritoriale provenite din derularea programului de dezvoltare a infrastructurii şi a unor baze sportive din spaţiul rural. Se pare însă că şi aceşti bani au fost repartizaţi, de fapt, doar scriptic. Deşi aflaţi în posesia unor hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile, pronunţate împotriva unor unităţi administrative teritoriale încă din anul 2011, la nivelul anului 2012 nu a fost emisă nicio hotărâre de guvern pentru finanţarea programului instituit prin OG nr. 7/2006, situaţe în care există sume restante care nu au fost încasate nici până în prezent.
În momentul de faţă, în opinia noastră, multe dintre societăţile comerciale executante ale lucrărilor sunt doar prinse la mijloc în hăţişul reglementărilor instituţionale, plimbate printre legi, instituţii şi departamente şi nu beneficiază de niciun fel de protecţie, fiind doar în postura de victime colaterale.
Acte normative abrogate
La fel de interesant este şi faptul că, pe data de 10.04.2013, Guvernul a emis o nouă ordonanţă de urgenţă (nr. 28/2013) privind Programul naţional de dezvoltare locală, iar pe data intrării în vigoare a normelor metodologice de aplicare a programului, se abrogă atât:
Ordonanţa Guvernului nr. 7/2006 privind instituirea Programului de dezvoltare a infrastructurii şi a unor baze sportive din spaţiul rural, cu modificările ulterioare, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2007 (la care am făcut referire mai sus), cât şi o serie de alte acte normative în baza cărora s-au încheiat contracte cu diverse instituţii publice şi s-au executat lucrări, respectiv:
Hotărârea Guvernului nr. 577/1997 pentru aprobarea Programului privind reabilitarea, modernizarea şi/sau asfaltarea drumurilor de interes judeţean şi de interes local, alimentarea cu apă, canalizarea şi epurarea apelor uzate la sate, precum şi în unităţile administrativ-teritoriale cu resurse turistice.
Art. 2 alin. (1) lit. c) din Ordonanţa Guvernului nr. 40/2006 pentru aprobarea şi finanţarea programelor multianuale prioritare de mediu şi gospodărire a apelor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 61/2007, cu modificările ulterioare;
Hotărârea Guvernului nr. 530/2010 pentru aprobarea Programului „Reabilitare şi modernizare – 10.000 km drumuri de interes judeţean şi drumuri de interes local.“
Potrivit acestei noi ordonanţe, Programul naţional de dezvoltare locală va prelua toate obiectivele de investiţii aflate în execuţie, derulate anterior în alte programe de dezvoltare a infrastructurii locale, inclusiv proiectele ce au făcut obiectul actelor normative abrogate. Includerea la finanţare a obiectivelor în cadrul acestui program se va face doar cu respectarea criteriilor de prioritizare prevăzute de lege şi în limita bugetului aprobat anual. Cert este că, până la această dată, există restanţe la plata unor proiecte de interes public executate pe banii privaţi ai companiilor încă din anul 2009, restanţe care au dus la intrarea în insolvenţă a multor companii de construcţii. Nici în momentul de faţă nu există garanţia că Guvernul va asigura finanţarea bugetelor locale, deşi lucrările au fost executate.
Având în vedere faptul că reorganizarea judiciară nu poate depăşi mai mult de trei ani de la confirmarea planului, debitorul fiind nevoit să respecte un program de plăţi către creditori, iar nerespectarea graficului de plăţi dă posibilitatea practic oricărui creditor să solicite declanşarea procedurii falimentului, de lege ferenda credem că ar fi util:
pe de o parte, să existe prevederi în baza cărora să opereze compensarea datoriilor pe care societăţile comerciale le înregistrează la bugetul de stat ca urmare a neîncasării facturilor emise către autorităţile administrative teritoriale, cu datoriile pe care aceste unităţi le au catre executanţi;
şi, totodată, care să pună sub o protecţie specială societatea comercială care are de recuperat datorii de la stat şi care a intrat în insolvenţă sau care riscă să i se declanşeze o astfel de procedură din cauza neîncasării banilor de la stat.
În opinia noastră, lipsa de coerenţă a unor proiecte de asemenea anvergură, corelată de multe ori cu slaba informare a primărilor cu privire la documentaţia pe care o au de întocmit, inexistenţa unui sistem de centralizare a datelor din teritoriu şi managementul inadecvat al resurselor au facut posibil în prezent principiul conform căruia în situaţia declanşarii insolvenţei companiilor executante de lucrări cu statul: SCAPĂ CINE POATE!

Alina Georgescu, Georgescu, Dănăilă şi Asociaţii SPRL