Barometrul cheltuielilor de consum din UE al Visa Europe utilizează datele ajustate privind tranzacţiile pe carduri Visa pentru a furniza un indicator solid privind cheltuielile de consum totale realizate cu orice mijloc de plată. Având în vedere că un euro din şapte se cheltuieşte în Europa pe un card Visa, Barometrul oferă o imagine relevantă asupra situaţiei cheltuielilor de consum.
In pofida scăderii generale a cheltuielilor de consum per ansamblul statelor UE, datele indică pentru trimestrul al treilea o creştere anuală a cheltuielilor în 16 ţări, comparativ cu 12 state care au înregistrat majorări în trimestrul doi.
Ţările PIIGS şi Marea Britanie au tras în jos consumul din UE
Printre ţările care au înregistrat o creştere a cheltuielilor se regăseşte şi Germania, cea mai mare economie din UE, unde cheltuielile au crescut cu 0,8% în trimestrul al treilea spre deosebire de 0,4% în trimestrul doi.
Cu toate acestea, cheltuielile de consum au scăzut în alte economii mari din UE, respectiv în Spania (-5,3%), Italia (-4,6%) şi Marea Britanie (-3,3%). În acelaşi timp, Franţa a înregistrat un declin anual mai temperat în trimestrul al treilea, de -0,6%.
Europa de Est a continuat să înregistreze creşteri şi în al treilea trimestru din 2012. Astfel, cheltuielile de consum au înregistrat creşteri de două cifre în Slovenia şi Lituania şi s-au majorat semnificativ în Letonia, Bulgaria şi Estonia.
Portugalia, Grecia şi Irlanda, statele cele mai afectate de criza zonei euro, au înregistrat cele mai puternice scăderi ale cheltuielilor de consum.
Declinul general al consumului populaţiei, reflectat în Barometrul cheltuielilor de consum din UE în ultimul an, a corespuns unei tendinţe similare la nivelul datelor Eurostat privind PIB-ul UE. Cifrele preliminare pentru T3 2012 au indicat o scădere anuală a PIB-ului de 0,4%.
„Barometrul cheltuielilor de consum din UE arată că ritmul scăderii s-a temperat în trimestrul al treilea, dar cert este faptul că cheltuielile în UE au continuat să se reducă în termeni anuali. Barometrul arată în mod clar că gospodăriile din UE reacţionează la creşterea economică atenuată sau, în unele cazuri, la recesiunea economiei, prin reducerea cheltuielilor. Nu am fi surprinşi dacă această tendinţă va continua în trimestrul patru, înainte de a începe să-şi revină treptat în 2013”,  a declarat Philip Symes, director financiar al Visa Europe.

Despre Barometrul cheltuielilor de consum din UE al Visa Europe
Mai mult de un euro din şapte se cheltuieşte în UE de pe un card Visa, aproape 80% din aceste cheltuieli fiind făcute de pe carduri de debit. Acest lucru înseamnă că Barometrul oferă în mod unic o imagine completă şi de actualitate asupra situaţiei cheltuielilor de consum din Uniunea Europeană.
Barometrul cheltuielilor de consum din UE al Visa Europe a fost realizat pe baza cheltuielilor efectuate de pe toate cardurile emise de Visa – de debit, de credit şi preplătite. Markit a dezvoltat Barometrul prin crearea unui model care ajustează datele brute despre tranzacţiile Visa în funcţie de o serie de factori.
Prima dată, datele sunt modificate în funcţie de variaţia numărului de carduri Visa emise, astfel încât să ia în considerare extinderea operaţiunilor Visa.
Ulterior, se realizează o ajustare pentru a compensa schimbările în comportamentul de plată al posesorilor de carduri. Aceasta se bazează pe o evaluare a tendinţelor de retragere a numerarului şi de efectuare a tranzacţiilor la terminalele POS cu carduri Visa. În final, pentru a lua în calcul inflaţia, datele sunt ajustate în funcţie de modificările indicelui preţurilor de consum pentru a oferi un indicator al schimbărilor reale ale nivelului de cheltuieli pe gospodărie.
Datele Visa s-au bucurat în ultimii ani de o corelare pozitivă solidă cu datele oficiale echivalente. Datele Visa se referă la o gamă largă de sectoare, nu doar la cel de retail, deoarece cardurile sunt tot mai des folosite pentru efectuarea unor plăţi precum utilităţile, taxele şi impozitele.