Multe corporații, care de altfel au reglementări stricte legate de acest subiect, nu lucrează în România decât prin birouri de reprezentanță sau societăți cu răspundere limitată de marketing, și de aceea nu popularizează în structurile locale principii elementare de bună guvernare corporatistă. În cel mai bun caz se vorbește despre "complianță", "control intern" și "audit", în speranța că invocarea acestor termeni "imateriali" va fi suficientă ca să preîntâmpine eventuale derapaje iresponsabile. În majoritatea cazurilor, într-o țară
ca România, în condițiile unei legiferări incoerente, care generează impredictibilitate operațională și un înalt grad de corupție – instituționalizată sau măruntă, de ce ar trebui să ne batem capul să aderăm la niște principii care aparțin unor economii avansate și care oricum reglementează activitatea directorilor executivi din consiliile de administrație de la ultimul etaj?

Făcând o scurtă trecere tehnică în revistă a subiectului, se poate observa că
interesul pentru buna guvernare corporatistă este manifest la nivelul corporațiilor contemporane în special în perioada recentă, după colapsurile frauduloase ale începutului de mileniu. Scandalurile corporatiste au alimentat interesul public și politic în privința reglementărilor mai stricte privind guvernarea corporatistă.
De altfel, guvernul federal american a adoptat în acea perioadă actul Sarbaney-
Oxley (setul de măsuri de guvernare corporatistă la care este obligatoriu să adere toate companiile listate la bursă este cunoscut sub denumirea simplificată de US- SOX în SUA sau J-SOX în Japonia), australienii au aprobat reformele CLERP 9 iar europenii au formulat așijderea, legislație de complianță. Cele mai influente și referențiate directive care se referă la guvernarea corporatistă rămân totuși cele ale OECD “Principles of Corporate Governance”, revizuit în 2004, și ONU “Corporate Governance – The Foundation for Corporate Citizenship and Sustainable Business", publicat în 2009.

În mod particular, cele mai enunțate principii ale bunei guvernări corporatiste se
referă la cinci teme majore de activitate ale corporațiilor: drepturile și tratamentul echitabil al acționarilor, interesele terților non-acționari, rolul și responsabilitățile consiliului de administrație, integritatea și comportamentul etic și transparența și dezvăluirea de informații. Există modele diferite de bună guvernare corporatistă, în funcție de tipul de capitalism de proveniență. De exemplu, modelul anglo-american pune accentul pe interesele acționarilor. Modelul multi-fațetar, de sorginte japoneză și european-continentală, reflectă și interesele angajaților, managerilor, furnizorilor, clienților și ale comunității.

Am procedat la un preambul teoretic și la evocarea principiilor și modelelor
guvernării corporatiste pentru a reaminti colegilor din industria farmaceutică, cu
siguranță cea mai reglementată industrie (avem bune practici de fabricație GMP,
bune practici de laborator GLP, bune practici de studii clinice GCP, bune practici de distribuție GDP), că buna guvernare corporatistă la care aderă toate corporațiile din care facem parte, ne obligă la reflecții serioase asupra a ceea ce se întâmplă în prezent în mediul nostru de afaceri. Spun asta pentru că, de peste un an de zile, cu o exacerbare înspăimântătoare în ultimele săptămâni, industria este acuzată de către autorități de cele mai rele practici de pe pământ, la modul cel mai general și culpabilizant: complicitate la fraudarea rețetelor din sistem, “concubinaje” cu medicii întru prescrierea rețetelor scumpe, turism științific în sejururi exotice, plăți în cash, utilizarea de vouchere nefiscalizabile, practici comerciale la limită, publicitate înșelătoare, și alte grozăvii. În general, arsenalul contrapus de industrie la această campanie de o putere nemaiîntâlnită, rămâne același: negări vehemente prin comunicate sau dezbateri “certate” la televizor, lansări de proiecte sofisticate și scumpe de PR, referiri la coduri de etică (care n-ar trebui să existe fiindcă există buna guvernare corporatistă), discuții despre inovație când investiția în inovație în
România este inexistentă (deși există reglementări care să sprjine capitalizarea
inovației), despre dificultăți legislative, financiare, administrative, despre
accesibilitate, predictibilitate, sustenabilitate.

Cred că a sosit momentul ca, în numele principiilor bunei guvernări corporatiste,
industria farmaceutică să ceară un armistițiu în această bătălie a acuzelor din care niciuna dintre părți nu va câștiga, cu atât mai puțin mediul sanitar sau economic. Executivii care conduc marile corporații prezente în România vor avea timp să-și revadă practicile de guvernare și să-și întărească mecanismele de control care țin de integritate și comportament etic, în special în relația cu terții. Autoritățile vor avea timp să vină cu o strategie a medicamentului pe termen mediu, care să țină cont de priorități și resurse dar, mai ales, de cererea de servicii de sănătate în creștere, a populației.

Apelul la buna guvernare corporatistă este mai important decât o declarație de presă sau un cod etic. Este o chemare la revizuirea sistematică a politicilor și procedurilor de funcționare ale industriei farmaceutice fără a-i fi afectată eficiența economică. Producătorii de medicamente trebuie să se poziționeze ca un participant cu drepturi depline la dialogul public referitor la starea și evoluția națiunii, și acest lucru nu poate fi făcut decât aderând la standarde înalte de responsabilitate și acountabilitate în procesul de guvernare a propriilor activități. Întoarcerea la buna guvernare corporatistă este un pas firesc și crucial în recredibilizarea industriei farmacutice și în poziționarea ei ca partener al autorităților, interesat de perspectiva dezvoltării pe termen lung a României.