URB se aşteaptă la creşterea exporturilor în China cu peste 40%

URB Group, în al cărei portofoliu se află fabrica de rulmenţi de la Bârlad, participă în perioada 20-23 septembrie 2012 la Târgul Internaţional al Industriei Rulmenţilor din China, acţiune care face parte din strategia companiei de extindere pe piaţa asiatică.

„URB Group are deja relaţii de afaceri cu China şi prin prezenţa la târg facem încă un pas spre piaţa asiatică, unde dorim să ne extindem”, a spus Esin Ugurtay, Directorul de Dezvoltare al companiei.
În 2011, URB a exportat rulmenţi în valoare de cinci milioane de euro în China şi estimează că această valoare va depăşi şapte milioane de euro în 2012. Schimbarea de strategie a Guvernului de la Beijing, care se concentrează acum pe modernizarea infrastructurii şi stimularea investiţiilor străine, este o oportunitate pentru URB. Compania a investit 300.000 de euro în standul expoziţional din China, al cărui concept a fost premiat de două ori la târgul internaţional de la Hanovra, din Germania.
URB Group va investi, în următorii trei ani, în fabrica de rulmenţi din Bârlad 18 milioane de euro şi va continua, în paralel, strategia de extindere. Cifra de afaceri a fabricii a fost anul trecut la 65.365.534 euro, cu 22% mai mult decât în 2010, iar compania estimează că trendul de creştere se va menţine şi în 2012.