”România ar trebui să facă promovarea tuturor formelor de turism în străinătate. Eu am ajuns aici după ce am avut posibilitatea să cunosc anumite persoane. Practic lumea nu ştie despre România. De aceea, instituţiile din România ar trebui să facă promovare în toate oraşele din Europa, trebuie să se clădească brandul România, ceea ce nu se face de pe o zi pe alta, dar este posibil”, a spus Zikos, într-o conferinţă de presă.
Potrivit acestuia, pentru a se face promovare turistică ”nu este vorba” numai de bani, ci şi de ”dispoziţia” instituţiilor de a face asta, de ”hotărârea” guvernului de a vrea să promoveze România, iar pe de altă parte este nevoie de idei ”bune şi inteligente” pe partea de marketing. ”Nu am auzit în ultimul timp să fie invitaţi ziarişti greci în România pentru un info-trip, ca să cunoască această ţară şi să o promoveze în Grecia. Idei simple şi inteligente ar putea uşor-uşor să deschidă brandul României”, a afirmat reprezentantul organizaţiei elene, menţionând că este deschis oricăror propuneri de colaborare cu partea română.
Preşedinta Asociaţiei Litoral – Delta Dunării, Corina Martin, a declarat că Grecia are un birou de turism în România şi promovează prin organizarea de diferite evenimente turismul elen, ceea ce ţara noastră nu face în Grecia.
Reprezentanta asociaţiei de promovare a turismului de pe litoralul României a menţionat că ţara noastră mai are în prezent doar 11 birouri de turism în străinătate, anul trecut fiind desfiinţate 12 astfel de birouri.
Referitor la influenţa crizei economice prin care trece Grecia asupra turismului, Kostantinos Zikos a spus că în acest domeniu nu s-a schimbat nimic, că frumuseţea Greciei nu este afectată de criză, singura schimbare fiind aceea că s-au ieftinit sejururile pentru turişti.
Corina Martin a afirmat că anul trecut în Grecia au fost circa 17 milioane de turişti străini, număr cu aproximativ un milion mai mare decât în anul anterior, în 2011 în jur de 300.000 de români mergând în vacanţe în Grecia, număr mai mare comparativ cu cel din 2010.
Preşedinta Asociaţiei Litoral a menţionat, totodată, că în 2011 Grecia a investit în promovarea turismului 30-35 de milioane de euro, în timp ce Ministerul Turismului din România a cheltuit 5 milioane de euro dintr-un buget aprobat în acest sens de 10 milioane de euro.
În timpul conferinţei de presă, pe terasa cu piscină a unui hotel de pe faleza staţiunii Mamaia, loc unde pe sezlonguri erau şi turişti care încercau să se relaxeze după masa de prânz, muzica dată tare de administratorul unui bar de pe plaja din dreptul hotelului a atras atenţia nu doar a lui Konstantinos Zikos.
În acest context, aflând că pe litoralul românesc porţiunile de plajă nu sunt închiriate cu prioritate hotelierilor care au unităţile de cazare în dreptul zonei respective de la malul mării, Zikos a spus că în Grecia nu se întâmplă aşa ceva, plajele fiind închiriate de la administraţia locală în primul rând de către cei care deţin unităţi de cazare lângă nisip. Astfel, hotelierii greci administrează şi plaja aferentă unităţii de cazare, asigurându-le turiştilor ambientul şi confortul necesar.
Sursa: Agerpres