Experții imobiliari au o vorbă de duh devenită celebră încă din secolul trecut, cu referire la cei trei așa-ziși factori foarte importanți care dau valoare unei proprietăți: „location, location, location“. Morala, pe cât de simplă, pe atât de lesne de ignorat, ar fi că valoarea unei investiții imobiliare este dată în primul rând de locul în care este ea amplasată și de tot ceea ce presupune el. Fie că vorbim despre o casă de locuit pentru care vei plăti credit în următorii 25 de ani, fie despre un spațiu comercial în care îți vei investi toți banii și energia cu speranța că el va fi măcar vizitat de potențialii tăi clienți.
De fiecare dată când trec prin Grădina Icoanei mă gândesc că oamenii care au deschis restaurantul Gargantua de acolo au luat gluma cu „cei 3 location“ foarte în serios. Nu trebuie sa fii vreun expert imobiliar ca să-ți dai seama ca acesta este un loc excelent pentru un restaurant cu terasă. Iar localul acela cochet din faţa Teatrului Bulandra, cu o terasă elegantă îndreptată către parc, nu poate să-ți rămână indiferent. Este pur și simplu unul dintre locurile cu mult farmec ale acestui oraș și, dacă vei trece prin zonă, vei fi imediat tentat să intri în el.
Prima mea vizită acolo a fost în­tr‑o dimineață, când m-am oprit să-mi beau cafeaua pe terasa cu canapele comode și să mă bucur de parcul din față, care era proaspăt înverzit. Apoi am organizat o ieșire cu prietenii într-o seară care se anunța perfectă pentru terasă, dar în care vremea a fost destul de capricioasă și am fost nevoiți să ne fâțâim între terasă și restaurant ca să ne adăpostim de reprizele scurte de ploaie. O adevărată probă de rezistență pentru ospătari, care, contrar tuturor așteptărilor, n-au vociferat și au răspuns destul de calm cererilor noastre repetate de a ne schimba masa înăuntru sau afară.
Dincolo de poziționarea excelenta de care beneficiază, Gargantua este un loc foarte plăcut, decorat cu mult bun-gust, destul de simplu și foarte luminos datorită pereților de sticlă. Localul este împărțit în două zone, restaurant şi cafenea. Jumătate de restaurant este cu covor pe jos, scaune transparente „Fantoma lui Ludovic“, canapele și fotolii foarte comode de pluș și draperii roșii. Partea de cafenea are o pardoseală din lemn, mese mai mici şi un bar destul de impunător, îmbrăcat tot în lemn lăcuit.
Meniul este și el destul de simplu, cu influențe evident italienești, iar prețurile mi s-au părut normale raportat la ce am primit în farfurie. După ce le-am călcat pragul de trei ori numai primăvara asta, pot să spun cu mâna pe inimă că este un restaurant reușit, o opțiune rezonabilă pe care merită să o luați în calcul dacă vă doriți o ieșire la aer curat în serile călduroase care vor urma. Iar liniștea și aerul curat din bătrânul parc de lângă vi se vor părea de neprețuit.
Ce-am încercat și ne-a plăcut
La aperitiv puteți încerca un trio de humus, salată de vinete și pastă de măsline (23 de lei) sau salată Gargantua cu roșii, castraveți, ardei, curcan la grătar, mozarella și busuioc (29 de lei). La felul doi puteți alege pennele cu pui și sos roze gratinate (29 de lei) sau un snițel vienez cu carne din pui (24 de lei), care este absolut delicios. La desert aveți de unde alege; eu, unul, am ezitat prima oară între cheese cake cu zmeură (17 lei) sau Flu-flu (bezea, nucă, mascarpone și înghețată de scorțișoară – 17 lei). Acum, după ce le-am gustat pe amândouă, tot nu mă pot decide care e mai bun. Lista de vinuri este și ea foarte generoasă. Veți găsi acolo mai ales vinuri românești foarte bune, pentru toate buzunarele.
Legendă
Mâncare: 4 puncte din 5
Serviciu: 4 puncte din 5
Atmosferă: 5 puncte din 5

Adresa: Jean-Louis Calderon nr. 69
Tel: 021 211 40 41 ; 0722 702 560
www.restaurantgargantua.ro