Astfel, numărul pasagerilor membri ai Asociației Transportatorilor Aerieni Low Cost (din care Blue Air și Germanwings care operează în România nu fac parte) a depăsit 188,8 milioane, mai mult cu 9,5% față de cei transportați în 2010. În același timp, gradul de ocupare al aeronavelor a crescut cu 1,1%, la 81,9%, iar numărul curselor efectuate a ajuns la 4.339 pe zi.

Cum le-a mers low costurilor în România

Privind segmentul low cost din România, numărul pasagerilor transportați de aceste companii aeriene, la nivel de 2011, a fost de aproximativ 4,4 milioane, mai precis, sub 3% din totalul  persoanelor care s-au aflat la bordul aeronavelor operatorilor.

Deși Blue Air și Germanwings nu sunt parte a asociației, Wizz Air, cel mai mare low cost prezent în România, este cel de-al treilea cel mai important transportator după gradul de ocupare al aeronavelor. Cei 11 milioane de pasageri transportați în 2011, reprezintă 5,5% din totalul persoanelor care au călătorit cu o companie low cost. Dintre aceștia 2,7 milioane au avut curse din și către România, cu 29% mai mult ca anul trecut.

Competitorul său direct Blue Air a transportat în 2011 sub 1,5 milioane de pasageri, în urma reducerii capacității de zbor. Cifra este relativ similară celei din 2010. În același timp, gradul de încărcare al aeronavelor a fost de 91%.
Cel de-al treilea operator principal pe segmentul low cost este Germanwings care în 2011 și-a crescut numărul de pasageri transportați pe rutele din România (peste 80.000 de pasageri), însă nici n-a început bine anul că a și renunțat la operarea curselor către Berlin și Stuttgard.

Dintre marii operatori care au fost luați în calcul de către Asociației Transportatorilor Aerieni Low Cost, Vueling mai operează din România pe ruta București-Barcelona, respectiv Ryanair de la Constanța către Pisa și Milano.