Schaeuble a spus la Berlin că planurile Greciei vor lăsa ca datoria publică să depăşească 136% din PIB până în 2020, potrivit surselor contactate de Bloomberg. Şi asta comparativ cu nivelul de 120% din PIB care va rezulta în urma acordului de salvare 130 de miliarde euro (172 miliarde dolari) care a fost negociat.
Parlamentarii greci au început să voteze măsurile de austeritate în acest weekend, după ce miniştrii de finanţe europeni au amânat eliberarea pachetului de salvare cerând Atenei noi angajamente.
“Oferta grecilor nu este suficientă, iar ei trebuie să plece şi să se întoarcă cu un plan revizuit”, a spus Bertrand Benoit, un purtător de cuvânt al ministrului de Finanţe, într-un interviu telefonic pentru Bloomberg.
Întâlnirea de urgenţă a şefilor Finanţelor din zona euro s-a încheiat târziu în noapte, când primul ministru al Luxemburgului Jean-Claude Juncker a spus că Grecia trebuie să demareze implementarea ultimului plan de reduceri bugetare, completat cu tăieri de cheltuieli de 325 milioane euro şi acordul semnat de liderii coaliţiei că nu vor abandona planul după alegerile care se apropie.
Ultimatum, fără nicio concesie
“Pe scurt: nicio plată fără implementare. Nu mai putem continua cu acest sistem în timp ce promisiunile sunt repetate, repetate şi repetate, iar măsurile de implementare sunt uneori prea slabe”, a spus Juncker, care a fixat o următoare întâlnire miercuri, pe 15 februarie.
Impactul rezulatului întâlnirii trimiterea burselor europene pe scădere, pentru a patra oară în ultimele cinci zile, în vreme ce euro cădea de la maximul ultimelor două luni înregistrat ieri. 
Confruntându-se cu greve generale şi o opoziţie masivă în privinţa tăierii salariilor, pensiilor şi cheltuielilor guvernamentale, ministrul grec de Finanţe Evangelos Venizelos a spus parlamentarilor că de votul din acest weekend depinde covârşitor rămânerea în zona euro.
“Dacă vedem salvarea şi viitorul ţării în zona euro, în Europa, trebuie să face orice putem face pentru a aproba programul”, a spus Venizelos în Bruxelles.
O rezoluţie privind discuţiile pe marginea pachetului de salvare, care se prelungesc din iulie, ar permite Greciei să plătească obligaţiunile scadente pe 20 martie, în cuantum de 14,5 miliarde euro, şi ar stăpâni temerile potrivit cărora speculatorii vor lua ca ţinte alte ţări supraîndatorate, cum ar fi Italia sau Portugalia.