Mai exact, aproximativ 46% dintre chinezii ale căror active depășesc zece miliarde de yuani (1,14 miliarde de euro) iau în calcul posibilitatea de a părăsi țara. Dintre aceștia, 14% au început deja formalitățile de emigrare. Destinațiile preferate de cei mai bogați oameni ai Chinei sunt Statele Unite și Canada.
O mare parte din cei 980 de milionari chestionați (din 18 orașe ale Chinei) și-au motivat intenția de a părăsi țara prin dorința de a oferi o mai bună educație copiilor, respectiv siguranța bunurilor proprii. Aproape o treime dintre ei au declarat că au făcut deja investiții în străinătate, în multe cazuri, cu scopul de a facilita procesul de emigrare. Sunt țări, precum Canada și Australia, care facilitează obținerea permisului de rezidență străinilor care investesc semnificativ în țară. Inflația Chinei, care erodează economia, precum și posibilitatea de a plasa bani în străinătate, sunt de asemenea motive de emigrare pentru milionarii chinezi.

Potrivit ultimul clasament al bogaților pe 2011, publicat de Hurun, China are 271 de miliardari, față de doar 189 la începutul anului trecut, în timp ce numărul chinezilor cu avere mai mare de zece milioane de yuani a ajuns la 960.000, cu 9,7% mai mult decât în 2010.  Sectorul imobiliar și comerțul cu amănuntul au fost principalele motoare ale bogăției în China.