1 decembrie, Ziua Națională a României. Care este semnificația istorică a acestei zile

Ziua Naţională a României este celebrată anual pe 1 Decembrie, marcând momentul istoric din 1918 când Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia a adoptat rezoluţia prin care Transilvania, Banatul, Crişana şi Maramureşul s-au unit cu România. Această zi simbolizează unirea teritoriilor și consolidarea statului român, fiind un moment de sărbătoare naţională în care se rememorează importanţa acestui act deosebit pentru identitatea și unitatea naţională a românilor.

Ziua Națională a României

Ziua Națională a României este celebrată pe 1 Decembrie, o dată cu o semnificație istorică profundă, care reunește amintiri ale marii uniri de la 1918, dar și o serie de alte momente importante pentru istoria națională. Legea nr. 10 din 31 iulie 1990, care a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 95 din 1 august 1990, a stabilit oficial ziua de 1 Decembrie ca Ziua Națională a României, consolidând astfel legătura simbolică cu unirea care a definit existența statului modern român. Această alegere a fost un gest de recunoaștere a unificării teritoriilor locuite de români, dar și o reafirmare a identității naționale.

Până la 1947, Ziua Națională a fost sărbătorită pe 10 Mai, o dată cu multiple conotații istorice. La 10 mai 1866, principele Carol de Hohenzollern-Sigmaringen a sosit în București, depunând jurământul de credință și devenind astfel domnitorul Carol I, stabilind o linie de conducere care avea să influențeze profund istoria României. Tot pe 10 mai 1877, Carol I a proclamat independența României față de Imperiul Otoman, punând capăt unei perioade de supunere și mari determinări diplomatice. Acest act a fost susținut de Parlamentul României, iar acea zi a rămas etapa crucială a consolidării statală.

Pe 10 mai 1881, Carol I a fost proclamat rege al României

Pe 10 mai 1881, Carol I a fost proclamat rege al României, iar statul a intrat oficial în rândul regatelor europene. După abdicarea regelui Mihai I, Ziua Națională a fost mutată pe 23 august, o dată cu o semnificație legată de schimbările majore din timpul celui de-al Doilea Război Mondial. La 23 august 1944, România a abandonat alianța cu Puterile Axei și a declarat război Germaniei și Ungariei, astfel contribuind la înfrângerea acestora și schimbând cursul războiului în Europa.

Totuși, 1 Decembrie rămâne cea mai importantă dată în istoria modernă a României, pentru că a marcat marea unire din 1918, procesul final de conturare a statului unitar român. Această unire a fost rezultatul unei lungi perioade de mișcare națională, și a fost provocată de contextul geopolitic al Primului Război Mondial. La 1 decembrie 1918, la Alba Iulia, a avut loc Marea Adunare Națională a românilor din Transilvania, Banat, Crișana și Maramureș, unde 1.228 de delegați au hotărât, prin Rezoluția Marii Adunări Naționale, unirea necondiționată a Transilvaniei cu Regatul României.

„Adunarea Națională a tuturor românilor din Transilvania, Banat și Țara Ungurească, adunați prin reprezentanții lor în ziua de 18 noiembrie/1 decembrie 1918, decretează unirea acestor români și a tuturor teritoriilor locuite de dânșii cu România,” se precizează în documentul istoric.

Unirea s-a realizat în contextul mișcărilor politice internaționale, dar și prin eforturile diplomatice susținute ale liderilor politici și ai organizațiilor românești din diaspora. Și mai important, a fost momentul culminant al ideii de autodeterminare, în conformitate cu principiile enunțate de președintele american Woodrow Wilson în cele 14 puncte.

Regele Ferdinand a semnat decretele de unire pe 11/24 decembrie 1918, iar la 29 decembrie 1920, Parlamentul României a ratificat oficial unirea, consolidând integrarea Transilvaniei, Banatului, Crișanei, Maramureșului, Bucovinei și Basarabiei în statul român unitar.