Ce reprezintă salariul? Vă rog să nu vă gândiți la definiția legală a termenului (“contraprestaţia muncii depuse de salariat în baza contractului individual de muncă”), pentru că nici salariatul nu gândește în termeni juridici atunci când se așează la masă să mănânce, după o zi de muncă. Interesantă este natura salariului, semnificația lui economică.
Salariul reprezintă valoarea producției realizate de angajat. Antreprenorul nu-i poate plăti acestuia mai mulți bani decât suma pe care firma o câștigă datorită serviciilor respectivului angajat. Dar nu-i poate plăti nici mai puțini bani, deoarece dacă productivitatea salariatului este mai ridicată, atunci alt antreprenor se va arăta interesat să-l angajeze.
Salariile depind de productivitate. Cu cât suntem mai productivi, adică cu cât suntem mai capabili să realizăm o cantitate mai mare (sau una superioară calitativ) de bunuri și servicii utile societății, cu atât producția pe angajat crește, deci cu atât salariul mediu este mai mare. Nu neapărat în termeni nominali, bănești, ci în termeni reali – ceea ce contează de fapt în analiza bunăstării.
Din această minimă considerație rezultă că guvernul nu poate crește salariile. Pentru simplul fapt că guvernul nu poate spori producția de bunuri și servicii atunci când mâzgălește cu pixul un decret. Guvernul face altceva: el confiscă o parte din salariul unora, pentru a le da sau a le crește salariile altora. Se cheamă redistribuția veniturilor – aceasta este tot ce poate face statul.
Deci cum pot crește salariile? Ar trebui să ne întrebăm de fapt cum putem produce mai mult, cum putem fabrica produse mai valoroase sau cum putem presta servicii de calitate superioară. Prin investiții de capital. Capitalul este cel care sporește productivitatea muncii. Câteva exemple simple: un fermier cu un tractor este mult mai productiv decât un țăran cu o sapă; un chirurg cu instrumente moderne și precise este mai eficient decât unul lipsit de echipamente.
Aici ajungem la problema impozitării. Dacă statul pune biruri mari, atunci oamenii nu vor acumula capital și nu vor vor investi; nici investitorii străini nu se vor înghesui să vină să ne ofere propriul capital. Fără echipamente mai performante, fără mașini care să asigure economii de costuri (adică să economisească resursele), producția va rămâne mică și salariile la fel.
Nici nu știm cât de norocoși suntem că trăim totuși într-o țară cu resurse naturale însemnate – aici nimeni nu moare de foame indiferent cât de puțin muncește. Dacă eram o țară ca Iordania mâncam pietre. Sau, de fapt, nici nu știm cât de ghinioniști suntem. Tocmai fiindcă avem resurse suficiente ca să nu moară nimeni de foame statul se dă în stambă și pune biruri mai mari, iar clasa politică face prăpăd în visteria țării. Se cheamă “blestemul resurselor” – Uite așa ajunge motorina mai scumpă la noi decât în Austria!
Concluzia? Doamnelor și domnilor, știu că trăim într-o societate în care valorile sunt răsturnate, iar economia este profund distorsionată. Știu că disperarea este mare. Dar aceasta nu este o scuză pentru nesăbuință. Cu toții vrem salarii mai mari, dar dacă o să continuăm să le cerem unii de la alții nu vom face decât jocul politicienilor, care exact asta vor: să rămână ei stăpâni pe mai mult din avutul nostru. Am ajuns unde am ajuns tocmai din cauza acestei nesăbuințe, nu putem îndrepta relele comportându-ne în același fel. Legile de fier ale economiei nu pot fi ocolite indiferent câte ordonanțe semnează guvernul. Singura cale prin care salariile și bunăstarea întregii națiuni pot crește este prin stimularea productivității, adică prin reducerea impozitelor. Și, mai departe, prin investiții sănătoase, orientate către nevoile pieței – nu prin alimentarea găurilor negre din economie (așa cum în bună măsură sunt și sistemul de educație, și cel medical).
P.S. Unii cred că serviciile medicale și educația sunt în mod natural un cvasi-monopol al statului și că, inevitabil, aici statul stabilește salariile. Am o singură explicație pentru această eroare: monopolul statului a pervertit educația într-atât încât nu mai cunoaștem istoria și înghițim orice manipulare a politicienilor.
Bogdan Glăvan este profesor de economie şi autorul blogului logec.ro
