A 66-a ediție a celei mai importante expoziții modiale dedicată transporturilor, logisticii și mobilității (IAA) și-a deschis porțile săptămâna trecută la Hanovra. Între 22 și 29 septembrie, oamenii de afaceri cu ativități în domeniul transporturilor au posibilitatea  de a vedea pe viu cele mai noi echipamente și tehnologii dar și concepte care prefigurează viitorul în domeniu. Peste 2.000 de companii din 52 de țări și-au prezentat produsele, vedetele absolute fiind, desigur, cele 332 de premiere mondiale și 101 europene. Conform lui Matthias Wissmann, președintele Asociației Germane a Companiilor din Industria Auto (VDA), 61% din totalul expozanților au sosit din afara Germaniei, cei mai mulți fiind din China, Italia și Olanda. Oficialul a menționat la deschiderea evenimentului că și în domeniul transporturilor rutiere tipurile de propulsie se extind către reducerea emisiilor. Astfel, dacă în domeniul camioanelor grele motoarele diesel rămân principalele surse de putere, acestea devin tot mai puțin poluante. Totodată, pentru transportul urban, sistemele de propulsie hibride și chiar electrice sunt tot mai prezente. Și asta nu doar în zona utilitarelor mici, ci chiar în cea a autobuzelor și, în viitorul apropiat, în cea a vehiculelor comerciale medii.

Trei concepte revoluționare

Lider al pieței vehiculelor comerciale, grupul Daimler a reuși în acest an să își asigure și poziția de pionier al propulsiei electrice. Marca Marecedes-Benz a prezentat la IAA 2016 trei concepte revoluționare ale unor vehicule electrice care, nu peste mult timp, vor ajunge pe șosele. Din nefericire, așa cum au declarat oficialii germani, costurile majore ale noilor tehnologii nu permit în acest moment lansarea lor pe piață. Vision Van, de exemplu, este un concept cu propulsie electrică dotat cu sisteme inteligente de comandă şi control dar şi cu două drone dedicate livrărilor pe distanţe scurte. Conform oficialilor companiei, o mare parte din timp şi energie se pierd în momentul în care un vehicul ajunge aproape de destinaţie şi trebuie să facă ultimele manevre pentru a livra un colet. Ei bine cu ajutorul celor două drone amplasate deasupra caroseriei, Vision Van reduce atât timpul de livrare cât şi consumul de carburant. Totodată, vehiculul beneficiază de un sistem integrat de conectivitate graţie căruia poate gestiona rapid livrarea comenzilor, poate alege cele mai eficiente rute şi chiar poate comunica singur către detinatar date despre timpul necesar transportului şi ora estimată de sosire. Vision Van este propulsat de un motor electric de 100 CP, iar sistemul de alimentare garantează o autonomie de 270 km. Tot de la Daimler mai vin două noutăţi absolute, Mercedes-Benz Urban eTruck şi Future Bus, ambele cu sisteme de propulsie electrice. Urban eTruck ascunde sub caroserie un tren de rulare propulsat de un sistem electric cu două motoare de 170 CP amplasate pe axa spate în apropierea roților. Fiecare dintre acestea asigură un cuplu de 500 Nm. Cum principala problemă a vehiculelor electrice este autonomia, inginerii Mercedes-Benz au explicat că pachetul de baterii litiu-ion cu care este dotat camionul are o capacitate de 212 kWh și, grație unui complex sistem de management al consumului, asigură energia necesară pentru parcurgerea a 200 km.

Al treilea concept electric prezentat de Mercedes-Benz, Future Bus, are la bază mai multe vehicule deja existente pe piață ale mărcii germane. Este, de fapt, un Citaro cu o caroserie modificată dotat cu un sistem de conducere automată CityPilot, care își susține performanțele pe sistemul Highway Pilot lansat în urmă cu doi ani pe camioanele Mercedes-Benz Actros. Deși pare un concept rupt dintr-un film SF, Future Bus și-a dovedit deja performanțele în trafic. În iulie, acest vehicul dotat cu avansatul sistem CityPilot a parcurs cei 20 km care despart Amsterdam de aeroportul Schiphol fără intervenția șoferului. Future Bus a trecut prin intersecții semarforizate sau nesemaforizate, a parcurs zone aglomerate și tuneluri atingând în anumite arii chiar 70 km/h.

Bătălia premierelor

În ziua dedicată presei de la IAA 2016, premierele s-au succedat în ritm intens. Dacă grupul Daimler a avut ca vedete conceptele sale electrice alături de Mercedes-Benz Sprinter, Setra S 516 sau Fuso eCanter, concurenții din grupul Volkswagen au încercat să nu rămână mai prejos. Astfel, divizia Volkswagen Commercial Vehicles a prezentat noul Crafter, un vehicul cu un coeficiant aerodinamic impresionant pentru acest segment de vehicule. Nou în familia MAN și rudă apropiată lui Crafter, noul TGE are menirea de a extinde acoperirea mărcii în zona vehiculelor comerciale. MAN TGE se plasează în segmentul utilitarelor cu o masă maximă admisă cuprinsă între 3 și 5,5 tone. Camioanele Scania au venit și ele la Hanovra cu o nouă generație de propulsoare grație cărora consumul a fost redus, în medie, cu 5%. La acest rezultat au concurat și noile adaptări aerodinamice ale seriilor S și R.

Coreenii de la Hyundai au prezentat la ediția din acest an a IAA trei noi versiuni ale modelului H350,  o basculantă, o platformă, precum și microbuzul pentru transportul a șapte persoane. Deocamdată sub formă de concept, noul H350 Fuel Cell, un model alimentat cu hidrogen a atras și el atența publicului.

Standul Iveco a fost dominat de un concept al unui cap-tractor care ascunde sub caroserie nu mai puțin de 25 de invenții patentate, însă și noul Stralis a atras vizitatorii cu promisiunea unui consum redus și a unor emisii de CO2 mult sub media pieței. Alte premiere interesante au avut loc la standurile Volvo Trucks, Renault Trucks, DAF sau în cele ale producătorilor de autoutilitare Opel, Fiat, Nissan, Citroen și Peugeot. De asemenea, mari producători de autobuze și autocare precum Scania, Volvo, Isuzu, SOR, MAN, Solaris, BYD, TEMSA sau ISUZU și-au prezentat cele mai noi produse, unele dintre ele cu propulsie electrică. Tot la IAA Hanovra au fost prezentate și produse ale unor carosieri sau furnizori de componente și echipamente precum CARNEHL, Kassbohrer, Thermo King, KRONE, Schmitz Cargobull, HIAB, Palfinger, Schwarzmüller, Dennison și mulți alții.