Bir Tawil este un teritoriu de 2.060 km patraţi între Egipt şi Sudan pe care nicio ţară nu îl vrea, nici măcar vecinii. Această regiune muntoasă este una dintre ultimele bucăţi de pământ de pe Terra care nu au fost încă revendicate.

Potrivit Atlas Obscura, un tratat din 1899 stipulează că Bir Tawil se află în proprietatea Sudanului, care, în schimb, a acordat Egiptului o alta bucată de pământ, Hala’ib, mult mai mare şi mai bogată în resurse.

Un alt tratat, ce datează din 1902, acordă Hala’ib Sudanului şi Bir Tawil Egiptului. Intrucât ambele ţări doresc teritoriul Hala’ib, fiecare dintre ele recunoaşte doar tratatul care îi acordă zona Hala’ib. Până în prezent, niciuna dintre cele două state africane nu doreşte să revendice Bir Tawil, întrucât, dacă una dintre ele va face acest lucru, atunci ar recunoaşte automat pretenţiile celuilalt stat asupra teritoriului Hala’ib.