El a subliniat faptul că România are nevoie să-și crească masa întreprinderilor mici și mijlocii, dar și a firmelor medii și mari care realizează activități de internaționalizare. Întrebat despre realizarea unui bănci pentru IMM-uri, Florin Jianu a explicat că înființarea unei astfel de instituții va fi făcută în trimestrul trei al anului 2017. „Este o necesitate pentru că toți partenerii, începând de la mediul privat, ne cer o bancă pentru IMM-uri, o bancă pentru dezvoltare. Comisia Europeană cere ca fiecare stat membru să aibă o astfel de bancă. Banca este necesară pentru a ne conecta la realitatea privind finanțările IMM-urilor, dar și realitatea înconjurătoare pentru că, de exemplu, bulgarii au, din decembrie 2015, o astfel de bancă de dezvoltare. Cred că toate aceste lucruri ne obligă să avem o astfel de bancă de dezvoltare care, de altfel, de se află în Programul de guvernare”, a mai spus el, potrivit Agerpres.