Aceste ţări au convenit de asemenea să interzică prezenţa militară în zonă a statelor din afara regiunii, dar încă nu au ajuns la un acord privind regimul construcţiei de conducte pentru transportul petrolului şi gazelor, transmite agenţia EFE.

'Summitul a fost precedat de o activitate foarte intensă la nivel de experţi, astfel că la reuniune am putea obţine rezultate foarte importante pentru cooperarea în zona Mării Caspice', a indicat Uşakov. El a precizat că 's-au făcut progrese foarte importante pentru elaborarea unei convenţii privind statutul juridic al Mării Caspice'. Dacă discuţiile de la Astrahan se vor încheia cu succes, atunci se va deschide calea semnării unei convenţii la următorul summit ce se va desfăşura în Kazahstan în anul 2015, a mai spus consilierul Kremlinului.

În urma discuţiilor purtate de experţi, în declaraţia finală a summitului se va menţiona consensul statelor riverane cu privire la delimitarea apelor teritoriale şi a zonelor economice exclusive. Urmează să se stabilească două zone, respectiv o zonă de suveranitate statală urmată de o zonă cu drepturi exclusive de exploatare a resurselor piscicole. Miniştrii de externe din statele participante se vor reuni duminică la Astrahan pentru a definitiva declaraţia finală a summitului.

Uşakov a mai menţionat că toate ţările au acceptat ca baza negocierilor să fie Convenţia Naţiunilor Unite asupra Dreptului Mării din anul 1982, cu excepţia Iranului, care solicită măsurarea lăţimii apelor sale teritoriale începând de la linia ce uneşte frontiera sa cu Azerbaidjan şi Turkmenistan. De asemenea, Teheranul ar dori ca statele riverane să exploateze în comun resursele acestei mări, ori împărţirea ei în cinci zone economice exclusive egale, câte una pentru fiecare ţară.

Statele riverane Mării Caspice au convenit de asemenea să interzică prezenţa militară în zonă a ţărilor din afara acestei regiuni, aluzie la Statele Unite, acord ce ar urma să fie menţionat în declaraţia politică.

Însă un punct asupra căruia statele participante nu au au ajuns la un consens este construcţia de conducte pentru transportul petrolului şi al gazelor naturale prin Marea Caspică.

AGERPRES