”Anul acesta, schimbările majore ţin de investiţiile mari care s-au făcut. Este vorba, în principal, de investiţiile mari făcute în bazele de tratament din staţiunile balneo istorice, însă există şi cele pentru spa si wellness, un segment tot mai cerut de cei care vin în staţiuni. Este un curent care cuprinde tot mai mult România prin influenţele externe”, a declarat Rădulescu, în cadrul seminarului ”Staţiunile balneare în schimbare, investiţii de nivel european”, organizat de Organizaţia Patronală a Turismului Balnear din România (OPTBR).

Printre investițiile anunțate în cadrul evenimentului se află și un nou complex refăcut şi extins pe aproximativ 3.000 de metri pătraţi, cu o valoare de 27 milioane de euro.

”Avem un an 2015 cu investiţii mari, cu un grad de confort în creştere, programe turistice diversificate. Credem că este o nouă abordare turistică a staţiunilor balneoclimaterice. În staţiunile mari există locuri şi pentru cei care vin prin Casa Naţională de Pensii, dar cu cât s-a investit cu atât numărul de locuri pentru pensionarii care beneficiază de tarifele Casei a scăzut, în favoarea turiştilor din străinătate sau a pensionarilor români cu venituri mai mari”, a mai spus Nicu Rădulescu.