Rata şomajului a scăzut luna trecută la 9,2%, de la 9,5% în aprilie, a anunţat luni Ministerul Muncii. 

"O altă lună în care rata şomajului este sub 10% şi îmbunătăţirea situaţiei pe piaţa muncii sunt semnale clare de revenire a angajărilor", a afirmat ministrul Muncii, Elzbieta Rafalska. Oficialul se aşteaptă ca rata şomajului să scadă sub 9% până la sfârşitul anului. 

Salariile în companii au crescut luna trecută cu 4,6%, dar în medie polonezii câştigă mai puţin de o treime din cât câştigă germanii. 

În primul trimestru din 2016 ritmul anual de creştere al economiei poloneze a încetinit la 3%, din cauza încetinirii intrărilor de fonduri europene. Analiştii se aşteaptă la un avans al PIB-ului Poloniei de 3,6% anul acesta.

AGERPRES