Conform unui comunicat remis, vineri, în perioada ianuarie – octombrie 2016, ANOFM a cuprins în programele de formare profesională organizate prin intermediul centrelor regionale de formare profesională a adulţilor, centrelor proprii din cadrul agenţiilor teritoriale pentru ocuparea forţei de muncă, dar şi prin intermediul furnizorilor de formare autorizaţi, 24.281 de persoane. 

Dintre acestea, numărul cel mai mare este reprezentat de şomeri, 22.021, şi de persoanele care nu beneficiază de gratuitate, 1.651. 

Cele 1.283 de cursuri gratuite începute în perioada ianuarie – octombrie 2016 sunt finanţate din bugetul asigurărilor pentru şomaj (1.281) şi din alte fonduri (2) şi vizează calificarea sau recalificarea (66,80%), dar şi iniţierea, perfecţionarea şi specializarea (33,20%) persoanelor în căutarea unui loc de muncă şi a unor categorii de angajaţi. 

Cel mai ridicat interes pentru astfel de cursuri s-a înregistrat în rândul şomerilor cu vârsta sub 25 de ani (29,83%), urmaţi de cei peste 45 de ani (25,86%), de cei din grupa de vârstă 35 – 45 de ani (24,69%) şi de cei între 25 şi 35 de ani (19,62%). 

În funcţie de nivelul de studii, cei mai mulţi cursanţi, 51,68%, au studii medii, 34,20% studii primare şi 14,12% studii universitare. 

Ocupaţiile în care au fost formaţi cei mai mulţi şomeri au fost: lucrător în comerţ (2.130), inspector/referent resurse umane (1.748), operator introducere validare şi prelucrare date (1.434), bucătar (1.211), agent de securitate (1.116), ospătar (chelner) vânzător în unităţi de alimentaţie (1.006), frizer-coafor-manichiurist-pedichiurist (1.014), contabil (800), comunicare în limba engleză (748) şi instalator instalaţii tehnico-sanitare şi de gaze (565). 

Rezultatele monitorizării persoanelor care s-au angajat într-o perioadă de cel mult 12 luni de la absolvirea cursului arată că 12.979 de participanţi îşi găsiseră un loc de muncă până la 31 octombrie 2016. Agerpres