Administratorul judiciar al Oltchim ar urma să încaseze un onorariu frumuşel dacă adunarea creditorilor confirmă, până la urmă, propunerile incluse la primul punct al primei adunări a creditorilor . Astfel, potrivit Buletinului Procedurilor de Insolvenţă, va fi luat în discuţie un onorariu fix de 50.000 de euro pe lună datorat începând cu data deschiderii procedurilor de insolvenţă şi plătibil începând cu luna septembrie. Acestei sume, ar urma să i se adauge un onorariu procentual de 5% „aplicat sumelor distribuite creditorilor în situaţia confirmării unui plan de reorganizare precum şi sumelor obţinute din valorificarea bunurilor debitoarei” dar şi un onorariu de 10% aplicat sumelor obţinute din recuperări de creanţe. Sumele discutate nu includ TVA. Adunarea creditorilor din 15 aprilie 2013 a confirmat ca administratori judiciari societăţile de practicieni în insolvenţă Rominsolv(unde partener coordinator este avocatul Gheorghe Piperea) şi BDO Business Restructuring, reunite într-un consorţiu.

Cine decide?

De asemenea, a fost stabilită componenţa comitetului creditorilor, structura care urmează să ia deciziile importante în ceea ce priveşte viitorul combinatului, inclusiv aprobarea planului de reaorganizare. Aşa cum era de aşteptat, statul are rolul principal. Comitetul va fi format din Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului(ales şi ca preşedinte al structurii), Electrica SA, BCR, Banca Transilvania sucursaala Vâlcea şi compania germană  MFC Commodities GMBH. Primii patru membrii sunt creditori garantaţi iar compania germană face parte din categoria creditorilor chirografari. Autoritatea Naţională pentru Administrare Fiscală lipseşte din comitet. Datoriile totale ale Otchim depăşesc 700 de milioane de euro iar statul deţine aproximativ jumătate din aceaste creanţe.

Piperea: Planul de reorganizare, gata în septembrie

Administratorul judiciar al Oltchim a declarat, sâmbătă, că planul complet de restructurare şi de reorganizare a societăţii Oltchim nu va fi gata mai devreme de septembrie -octombrie 2013, după soluţionarea contestaţiilor la tabelul de creanţe.
"Pe 20 aprilie ar trebui să se definitiveze tabelul creanţelor, dar nu se va întâmpla, pentru că vor fi contestaţii la acest tabel, unele făcute chiar de foştii administratori, de sindicate. Teoretic se poate ajunge la o soluţie în iunie, dar practic nu se va întâmpla să avem un plan de reorganizare mai devreme de septembrie-octombrie 2013, pentru că aşa este realist să considerăm. Acela este momentul în care vom propune creditorilor un program de reorganizare, fie noi, fie administratorul special, fie împreună, iar în planul de reorganizare se va prevedea şi metoda de privatizare pe care o recomandăm noi şi care urmează să fie aprobată de creditori", a spus Piperea, pe 13 aprilie, la un post privat de televiziune.