Nokia a demarat în 2015 procesul de mutare a birourilor din Timişoara într-un singur sediu, iar în acest moment a ajuns la o suprafaţă totală de peste 27.000 mp închiriaţi. Corporaţia ocupă integral prima cladire a Bega Business Park de 15.700 mp, în curs de extindere cu înca 1.420 mp, şi a preînchiriat 10.230 mp în a doua clădire a parcului, care urmează să fie livrată în 2018.

Noul spaţiu va fi folosit de Nokia pentru cel mai mare centru de cercetare şi dezvoltare din industrial de telecomunicaţii din România, proiect care presupune o investiţie de 73 mil. euro, potrivit companiei.

În prezent, peste 1.300 de angajați sunt în campus: 600 de ingineri din departamentul de cercetare şi dezvoltare, inaugurat acum, și peste 700 de specialiști din centrul global de operare de rețele, deschis în prima etapă de mutare a echipei din Timișoara, în decembrie 2015. Cea de-a treia și etapa finală de mutare a echipei în Nokia Campus va fi finalizată în prima jumătate a anului viitor.

CITITI SI Harta multinaţionalelor din România. Sectorul imobiliar se bazează aproape exclusiv pe corporatişti

Nokia are acum 1.600 de angajați în România și va deschide în total 300 de poziții noi până la finalul anului, dintre care 100 în echipele de cercetare şi dezvoltare (pe poziții de „software development engineer” și „system integration&verification engineer”) și 200 în echipa de servicii (pe poziții de „project management” și „service engineer”).

Bega Business Park este unul dintre principalele proiecte de birouri aflate în derulare în Timişoara, urmând să includă o suprafaţă închiriabilă totală de 73.000 mp la finalizare. Prima clădire a parcului a fost livrată în 2015 prin convertirea unei foste hale industriale în spaţii de birouri de clasa A. În prezent este în construcţie a doua clădire a parcului, având şapte etaje şi o suprafaţă închiriabilă de 14.000 mp, cu termen de finalizare prima parte a anului viitor. Parcul este prevăzut să includă alte trei clădiri similare celei aflate în construcţie. Beneficiarul acestui parc sunt fraţii Marius şi Emil Cristescu plasaţi pe locul şapte în topul celor mai bogaţi români, realizat de revista Capital, cu o avere estimată la 350-360 mil. euro.

Piaţa de birouri din Timişoara a înregistrat o activitate record în ultimul an, cu tranzacţii majore de închiriere însumând peste 45.000 mp, potrivit datelor Active Property Services. Cererea vine în special din partea companiilor de IT&C, care continuă să se extindă şi să-şi consolideze birourile în spaţii moderne. Cu un stoc existent având o suprafaţă închiriabilă de 185.000 mp, Timişoara este a treia piaţă de birouri, ca mărime, din România, după Bucureşti şi Cluj-Napoca.