Companiile de outsourcing (servicii externalizate) vor continua să intre pe piață sau să se extindă, întrucât dezvoltatorii imobiliari oferă companiilor multinaționale soluții personalizate la chirii mai mici decât în alte piețe din Europa Centrală și de Est, arată raportul. Cu o creștere a Produsului Intern Brut de 4,8% în 2016 și cea mai mare rată de creștere în 2017 în rândul țărilor UE, România a devenit o destinație tot mai atractivă pentru centrele regionale de operațiuni.

„Pentru ca România să rămână atractivă, în ciuda unei creșteri anticipate a costurilor și a dificultății de a găsi talente, legislația fiscală românească trebuie să își mențină capacitatea de a atrage investiții printr-o stabilitate și taxe relativ scăzute, ambele afectate de inițiativele legislative recente“, spune Alexandru Reff, Country Managing Partner al Deloitte România.

Potrivit acestuia, schimbările bruște, creșterea taxelor sau dificultăți suplimentare în relația cu autoritățile publice ar afecta serios competitivitatea afacerilor sensibile la costuri, a căror expansiune recentă a alimentat, printre altele, investițiile în dezvoltări imobiliare.

„Aceste centre generează cea mai mare cerere pe piața imobiliară din București și, în multe cazuri, sunt chiriașii principali ai acestor clădiri”, a declarat Horațiu Florescu, președintele și CEO-ul Knight Frank România.

Numai în Bucureşti au fost construite circa 150 de clădiri de birouri în ultimii zece ani, cu mai mult de 1,7 milioane de metri pătraţi, care găzduiesc peste 200.000 de angajaţi. Corporatiştii care lucrează în clădiri de birouri moderne au ajuns la o pondere de peste 27% din numărul mediu de salariaţi din Bucureşti, conform calculelor Capital pe baza datelor colectate de Cushman & Wakefield Echinox. Numărul lor va creşte cu peste 10% până la finalul anului, potrivit estimărilor.

Cu toate acestea, România şi Bulgaria au atras, în medie, cele mai puţine investiţii străine directe din regiune în perioada 2012-2015, după ce, între 2006 şi 2008, România, alături de Polonia, a atras cel mai mare volum de investiţii, potrivit unui studiu realizat de Consiliul Investitorilor Străini în colaborare cu Academia de Studii Economice.

 

Performanţa slabă a indicatorilor de competitivitate se reflectă în reticenţa investitorilor străini faţă de România şi Bulgaria, care au atras cele mai puţine fluxuri de Investiţii Străine Directe (ISD) între 2012 şi 2015. Această evoluţie urmează perioada 2006-2008, în care Polonia şi România au atras cele mai multe fluxuri de ISD însă, spre deosebire de economia românească, cea poloneză a rămas atractivă investitorilor şi după criza financiară, cu o tendinţă de scădere mai puţin abruptă.