Joi, Donald Trump a anunţat introducerea unor tarife de 25% la importurile de oţel şi de 10% la aluminiul importat, dar a exceptat Canada şi Mexic şi a oferit posibilitatea excluderii altor aliaţi. Taxele vor intra în vigoare în termen de 15 zile. 

''Am afirmat tot timpul că Europa nu este cu certitudine o ameninţare pentru securitatea internă a Americii, astfel încât ne aşteptăm să fim excluşi. Aşteptăm claritate privind declaraţiile preşedintelui SUA, însă suntem de părere că nu este o decizie bună pentru economia mondială'', a declarat Malmstrom, scrie Agerpres.

Oficialul a adăugat că va discuta sâmbătă problema tarifelor cu reprezentantul american pentru comerţ, Robert Lighthizer, şi cu omologul său nipon, Hiroshige Seko. 

UE a ameninţat deja cu posibile măsuri de retorsiune la decizia lui Trump. Lista pregătită de Comisia Europeană include aproximativ 200 de produse importate din SUA, în valoare totală de aproximativ 2,8 miliarde de euro (3,45 miliarde de dolari). Lista include bourbon, pastă de arahide, suc de portocale, precum şi oţel, îmbrăcăminte şi produse industriale. 

Dacă tarifele anunţate de SUA vor fi aplicate UE, blocul comunitar va răspunde în termen de 90 de zile, aşa cum recomandă Organizaţia Mondiale a Comerţului (OMC), a declarat Malmstrom. 

Canada, cel mai mare furnizor de oţel şi aluminiu al SUA, a salutat decizia preşedintelui de a nu fi supusă imediat noilor tarife, dar a anunţat că va continua să facă lobby la Washington până când va dispărea ameninţarea tarifelor. 

Un oficial al administraţiei Trump a explicat că şi alte state ar putea încerca să negocieze cu reprezentantul american pentru comerţ, Robert Lighthizer, pentru a găsi căi alternative în vederea atenuării ameninţării pe care o reprezintă la adresa securităţii SUA exporturile lor de oţel şi aluminiu. 

Canada şi Mexic sunt iniţial exceptate de la tarife, pe fondul discuţiilor privind renegocierea Acordului Nord-American de Comerţ Liber (NAFTA). Dacă renegocierea va fi finalizată, nu vor exista niciun fel de tarife pentru cele două ţări vecine, a spus Trump.