Controalele inspectorilor ANSVSA au continuat şi în perioada 18 decembrie 2014 – 29 decembrie 2014, prin verificarea unui număr de 1.823 de unităţi.

Controalele oficiale au fost efectuate în 1.823 de unităţi din care : unităţi de depozitare a produselor de origine animală autorizate/înregistrate sanitar veterinar, pieţe agro-alimentare, unităţi de tip hipermarket/supermarket, unităţi de comercializare a produselor alimentare de origine animală, acţiuni de control în trafic, precum şi în unităţile de alimentaţie publică.

Ca urmare a neregulilor descoperite în timpul controalelor, desfăşurate în acest interval, au fost aplicate 197 de sancţiuni contravenţionale, 152 avertismente în valoare de 305.634 de lei, precum şi 3 ordonanţe de suspendare a activităţii şi 4 ordonanţe de interzicere a activităţii.

Aşadar, au fost identificate următoarele deficienţe: comercializarea de produse alimentare fără elemente de identificare, etichetate sau ambalate necorespunzător; deficienţe privind implementarea şi revizuirea procedurilor bazate pe principiile HACCP; comercializarea produselor alimentare fără respectarea condiţiilor de igienă sau  în spaţii neînregistrate sanitar veterinar; comercializarea produselor alimentare în spaţii neautorizate sanitar veterinar; manipularea necorespunzătoare a ustensilelor şi a veselei în blocul alimentar; depozite supraaglomerate, depozitare în condiţii de temperatură sau igienă necorespunzătoare;lipsa documentelor care să ateste conformitatea sau trasabilitatea produselor; neasigurarea lanţului frigorific; comercializare de animale, în targ, fără a fi însoţite de documente sanitare veterinare şi neidentificate; transportul de produse alimentare cu mijloace de transport neînregistrate sanitar veterinar;manipulare necorespunzătoare; personal fără echipament de protecţie; lipsă contract pentru neutralizare SNCU.

O parte dintre aceste acţiuni s-au realizat împreună cu reprezentanţi ai altor instituţii abilitate, atât la obiectivele mai sus-menţionate, dar şi în trafic, pentru depistarea transportatorilor care nu respectă normele legale privind transportul animalelor sau al produselor alimentare.