Marea Britanie: Creştere cu 0,5% a PIB în trimestrul 3

Marea Britanie: Creştere cu 0,5% a PIB în trimestrul 3
Publicat de Valentin Gros la 27 octombrie 2016, 13:02

Marea Britanie: Produsul Intern Brut a crescut cu 0,5% în trimestrul al treilea al acestui an, peste aşteptări, conform unei analize preliminare difuzate joi de Oficiul Naţional de Statistică (ONS), citată de agenţia EFE.

Creşterea economic din Marea Britanie a intervenit după votul în favoarea Brexit-ului de la Referendumul din 23 iunie,

Creşterea în perioada iulie-septembrie este sub cea din trimestrul anterior, care a fost de 0,7%, dar depăşeşte aşteptările analiştilor, care prognozaseră o creştere de 0,3%. 

Creşterea PIB în aceste ultime trei luni s-a datorat unor rezultate bune în sectorul serviciilor, în special al celor financiare, motor al economiei britanice, a menţionat ONS.

Piaţa forţei de muncă din Marea Britanie a fost puţin afectată de votul privind ieşirea ţării din UE (Brexit), datele oficiale arătând că rata şomajului s-a menţinut la un nivel scăzut, dar ritmul de creştere a salariilor a încetinit, transmite Reuters.

Oficiul Naţional de Statistică (ONS) din Marea Britanie a anunţat că rata şomajului s-a menţinut la 4,9% în perioada iunie – august 2016, în linie cu estimările analiştilor. Este cel mai redus nivel din ultimii 11 ani. Numărul şomerilor în Regatul Unit a crescut cu 10.000, la 1,66 milioane, a anunţat ONS. Este prima creştere din perioada decembrie 2015 – februarie 2016.

Oficiul Naţional de Statistică din Marea Britanie a raportat că numărul angajaţilor a crescut cu 106.000.

De asemenea, numărul persoanelor care au solicitat în septembrie indemnizaţie de şomaj a crescut cu 700, la 776.400, iar numărul posturilor de muncă vacante în perioada iulie – septembrie 2016 a scăzut la 749.000, de la 750.000 perioada aprilie – iunie 2016.

"Aceste statistici arată că numărul de angajaţi a continuat să crească după vacanţa de vară şi numărul posturilor de muncă vacante rămâne la un nivel ridicat, datele sugerând că în continuare există încredere în economie", a declarat Nick Palmer, statistician al ONS.

Câştigurile, incluzând bonusurile, au urcat cu 2,3% în perioada iunie – august 2016, încetinind faţă de avansul de 2,4% înregistrat în mai – iulie 2016. Economiştii se aşteptau la o creştere de 2,3%. Excluzând bonusurile, rata anuală de creştere a salariilor a fost de 2,3%, în timp ce analiştii se aşteptau la o expansiune de 2,1%.

Inflaţia a urcat în septembrie la 0,9% şi ar urma să ajungă aproape de 3% până la sfârşitul anului, din cauza deprecierii lirei sterline, ceea ce va afecta puterea de cumpărare. Anul acesta, lira sterlină s-a depreciat cu 19% faţă de dolar şi cu aproximativ 16% faţă de euro, reflectând temerile investitorilor privind efectele negative economice şi financiare ale votului pentru ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană.

AGERPRES

Informații articol
Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.