Proiectul, dezvoltat de KEI Development pe o suprafață de 10.000 metri pătrați,  presupune o investiție de 8 milioane de euro și va fi finalizat în primăvara anului viitor.

Complexul, pe care investitorii l-au numit FREELO, va cuprinde tunel de vânt aerodinamic, piscină cu surf și o zonă de relaxare cu piscină semiolimpică, spa, restaurant gourmet, boutique hotel și zonă de proiecție video în aer liber.

Potrivit datelor companiei, tunelul de vânt vertical va permite publicului să sfideze gravitația și să experimenteze senzația de cădere liberă din timpul unui salt cu parașuta. De asemenea, surful devine posibil în București, atât vara cât și iarna, într-o piscină cu valuri.