Automobilele Ford sunt în topul vânzărilor în ţara noastră, atât în cazul modelelor noi, cât şi a celor rulate. De asemenea, americanii au reuşit, timp de patru ani la rând, să câştige premiul pentru cel mai bun motor din clasă cu EcoBoost de un litru, dar în gama lor se găsesc şi motoare diesel la fel de performante. Este şi cazul motorului 2.0 TDCi de pe noul Ford C-Max. La exterior, pare o maşină de familie clasică, dar de îndată ce ai apăsat pedala de acceleraţie, îţi dai seama că nu este deloc aşa, iar monovolumul te duce cu gândul la un model compact, precum Fiesta sau Focus. Modelul Ford C-Max pe care l-am testat are o transmisie automată Powershift cu şase trepte, care schimbă treptele insesizabil. Maşina accelerează de la 0 la 100 km/h în 10 secunde, iar cuplul de 370 Nm îl resimţi de la 2.000 de rotaţii, ceea ce înseamnă că depăşirile le efectuezi fără emoţii. Maşina este agilă şi stă foarte bine pe curbe, suspensia fiind excelent reglată. Spaţiul interior este suficient pentru o familie de patru persoane, iar portbagajul de 471 de litri este suficient de încăpător.

Economic şi sigur

Maşina are un consum oficial de 4,8 litri în regim mixt, însă în drumul nostru până în staţiunea Rânca consumul înregistrat a fost de 6 litri, cu aerul condiţionat pornit. Maşina se comportă exemplar şi în oraş. Consumul este estimat la 5,5 litri în mediul urban, dar având în vedere traficul din Capitală, noi nu am reuşit să scădem sub 8 litri/100km.

Noul Ford C-Max este burduşit cu sisteme de siguranţă şi funcţii care să îţi facă viaţa mai uşoară. În primul rând, un sistem pe care îl vei aprecia este tempomatul care se poate adapta automat. Cu ajutorul acestuia, alegi viteza cu care doreşti să te deplasezi, iar sistemul o va menţine constantă. Dacă senzorul încorporat detectează un vehicul în faţă, va încetini maşina pentru a menţine o distanţă prestabilită. De îndată ce drumul din faţă este liber, sistemul va accelera până la viteza aleasă. Sistemul Active City Stop poate opri complet maşina în cazul unui impact iminent şi dacă viteza de deplasare este mai mică de 30 km/oră. Dacă te afli pe o străduţă sau parcat undeva la şosea şi vrei să dai cu spatele sistemul Cross Traffic Alert te avertizează atunci când trec maşini astfel încât să poţi ieşi în siguranţă. De asemenea, atunci când faci o depăşire un led portocaliu montat în oglinzile laterale te avertizează dacă există o maşină în unghiul mort.

Haionul maşinii se deschide din telecomandă sau poţi mişca piciorul sub bara de protecţie din spate atunci când ai mâinile ocupate, iar acesta se va deschide automat. La interior, sistemul Ford Sync 2, cu comanda vocală şi ecran tactil color de 8 inch, face toţi bani. Acesta permite controlul asupra mai multor funcţii cheie, inclusiv telefon, sistem audio, climatizare şi navigaţie, prin intermediul vocii sau al atingerii.

Nu în ultimul rând, maşina se parchează singură. Tehnologia de asistenţă activă la parcare te ajută să parchezi fără ajutorul mâinilor în locuri de parcare dispuse paralel, sau perpendicular. Tehnologia poate detecta un spaţiu, controlând apoi direcţia în timp ce tu rulezi cu spatele pentru a ocupa locul. Noul Ford C-Max facelift pleacă de la 18.250 de euro în România, însă dacă optezi pentru toate sistemele de siguranţă şi pentru cutia automată, preţul ajunge la 24.250 de euro.