Chiar dacă legea dării în plată, care permite debitorilor să predea imobilul ipotecat la bancă în schimbul ştergerii complete a datoriilor, va deveni funcţională abia de săptămâna viitoare, băncile s-au grăbit să crească deja avansul practicat la creditele ipotecare, ca măsură de protecţie. Până acum BRD, CEC Bank, Alpha Bank, Raiffeisen Bank, Banca Românească, Bancpost, Garanti Bank şi Intesa Sanpaolo Bank au crescut avansul la creditele ipotecare în lei. Majoritatea au mers până la 30-35%, de la nivelul anterior de 15%.

„Dacă se restricţionează accesul la creditare, oamenii trebuie să locuiască undeva şi nu au altă variantă decât să caute chirie. Teoretic, cererea ar trebui să crească. Simţind o creştere a cererii, proprietarii vor specula momentul. Am, însă, rezerve că s-ar putea produce majorări semnificative a chiriilor. Proprietarii trebuie să ţină cont de capacitatea financiară a celor care locuiesc cu chirie“, a declarat pentru Capital Ioan Bejan.

Potrivit acestuia, proprietarii vor fi tentaţi să ridice chiria la prima negociere cu 10-20 de euro, deciziile lor urmând să se reflecte în contractele din toamnă, perioadă specifică reînnoirii şi renegocierii contractelor de închiriere.

„Presa scrie foarte mult în ultima perioadă despre problemele accesului la locuinţă şi lumea începe să înţeleagă fenomenul. Cred că proprietarii vor începe să negocieze mai strâns. Când scade cererea pe un segment al pieţei, aceasta se mută pe celălalt segment“, completează Bejan.

Dacă în ţările vest europene locuirea cu chirie nu este o problemă, în cazul României lipsa de reglementări face ca circa 90% din piaţă să fie „la negru“.

„Nu este un stigmat locuirea cu chirie. Dacă ne raportăm la ţările vestice, vedem că între 35% şi 55% din populaţie locuieşte cu chirie. Asta nu înseamnă că aici nu există dorinţa de proprietate, însă oamenii se mută după locul de muncă. Există discuţii la nivelul Uniunii Europene legate de o reformă a politicii locuirii. Este vorba despre nişte recomandări pe care Comisia Europeană le va da statelor membre legate de această reformă“, spune secretarul general al Patronatului Proprietarilor de Clădiri din România.

Evoluţia chiriilor în ultimul an în cele mai populare zone din Bucureşti

Sursa grafic: anuntul.ro