Două stațiuni termale din Franța caută medici români. Vezi condițiile de angajare

Două stațiuni termale din Franța caută medici români. Vezi condițiile de angajare
Publicat de Valentin Vioreanu la 20 ianuarie 2016, 07:46

Două stațiuni termale din Franța, Chatel Guyon les Bains și Neris les Bains caută doi medici care să lucreze în mediul termal, liberal.

Cei doi medici trebuie să vorbească limba franceză minimum la un nivel conversațional, însă este de preferat la un nivel mediu.

În ceea ce privește specializările, stațiunile caută medici de familie, generaliști sau reumatologi sau cu o altă specializare care să le permită să lucreze în mediul termal. Important este a acele persoane să dorească să înceapă o viață nouă într-o activitate pentru care s-au pregatit, recompensată financiar conform standardelor occidentale. Salariul final se va negocia în urma interviului.

Stațiunile termale pun la dispoziție cabinetele unde medicii își vor desfășura activitatea, plus o clientelă foarte vastă. În principiu, medicii vor trebui să se ocupe de pacienții cărora le sunt prescrise cure termale, însă, find o activitate liberală, aceștia vor avea și baza de pacienți alocați departamentului și zonei aferente.

Medicii primesc ajutor pentru instalarea în stațiunea termală, pentru găsirea locuinței și instalarea efectivă, până când aceștia vor putea să se descurce independent.

Vezi AICI mai multe detalii despre aceste joburi de medici la stațiunile termale din Franța și aplică dacă ți se potrivesc.

 

Informații articol
Etichete:
Publicat în: Social
Despre autor
Valentin Vioreanu

M-am angajat la site-ul capital.ro într-o perioadă în care online-ul aproape că nu exista, iar printul era, încă, la o așa de mare putere încât oamenii de la site erau percepuți, cumva, drept oaia neagră a redacției. Cineva ar putea spune că am fost un om cu viziune, care știa că epoca printului va apune. Ei bine, nu, n-am fost. Nu m-aș fi gândit niciodată că oamenii vor ajunge să citească știrile pe internet în felul în care le citesc astăzi: a apus până și epoca desktopului, iar știrile sunt consumate în proporție de 80% de pe telefon. Mediul ăsta care se numește online are o mare trăsătură: schimbarea, iar dacă tu, cel care lucrezi în mediul online, nu te adaptezi în permanență la schimbare, nu reziști. Altă cale nu e. Pentru mine, site-ul capital.ro reprezintă nu doar un loc de muncă, este însuși mediul în care m-am format ca om și în care am devenit persoana care este astăzi. Pentru mine, capital.ro este un mod de viață...

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.