Cu toate acestea, UNCTAD susţine că aceleaşi companii au scos miliarde de dolari din Luxemburg şi Olanda în ultimul trimestru al anului trecut, după ce ambele ţări au introdus noile reglementări europene destinate combaterii practicilor fiscale abuzive.

În ceea ce priveşte Insulele Virgine şi Insulele Cayman, UNCTAD susţine că fluxurile de fonduri sunt în linie cu mediile istorice însă zona de provenienţă a banilor s-a schimbat în ultimii ani, locul ţărilor bogate fiind luat de ţările în curs de dezvoltare. Din 2010 şi până în 2014, Hong Kong, SUA, Rusia şi China au fost principalele patru surse.

În ultimele luni, premierul britanic David Cameron a fost supus la presiuni crescute pentru combaterea evaziunii fiscale, după dezvăluirea unor documente aparţinând unui cabinet de avocatură din Panama care arată modul în care unii dintre cei mai bogaţi oameni ai plantei utilizează companii offshore pentru a-şi ascunde averea.

Raportul UNCTAD subliniază că această practică a companiilor de a transfera fonduri între jurisdicţii pentru a evita plata taxelor 'rămâne o sursă majoră de îngrijorare pentru decidenţii politici', precizând că firme dintr-un eşantion de 26 de ţări dezvoltate au înregistrat profituri mai mari în Insulele Bermude decât în China în 2014.

Raportul mai arată că entităţile cu scop special (SPE) sunt în mod obişnuit subsidiare care au puţine legături cu economia locală dar deţin active sau pasive ori sunt folosite pentru strângerea capitalului. De exemplu, fluxurile trimestriale către aceste SPE din Olanda au atins 148 miliarde de dolari în trimestrul al treilea, cel mai ridicat nivel de după 2007, graţie în special investiţiilor din Luxemburg şi Marea Britanie, dar ulterior direcţia fluxurilor s-a inversat.

În cazul fluxurilor spre Luxemburg, care au legătură cu fondurile care îşi finanţează investiţii în SUA, acestea s-au triplat în primele trei trimestre ale lui 2015 comparativ cu perioada similară a lui 2014, dar ulterior au devenit negative cu ieşiri nete de 115 miliarde de dolari în ultimul trimestru.

'Legăturile dintre fluxurile SPE-urilor în Luxemburg şi Olanda scot în evidenţă existenţa unor reţele dense şi complexe între aceste entităţi din ambele ţări, prin care capitalul poate fi transferat rapid între ele ca răspuns la nevoile de finanţare şi motive ce ţin de planificarea fiscală' se mai arată în raportul UNCTAD. AGERPRES