Totodată, el subliniat faptul că nu este normal că PSD nu vrea să să îşi anunţe viitorul premier, informează stiripesurse.ro.

"Lumea vrea să ştie ce votează. Este clar. În marea majoritate a ţărilor se anunţă numele premierului. Ar fi o slăbiciune să nu existe un candidat. Iohannis vrea o situaţie de blocaj ca să aibe posibilitatea să decidă acceptarea unei formule de dreapta sau una de mare coaliţie ca el să sugereze un premier tehnocrat.

PNL are o problemă cu profilul copreşedinţilor. Deocamdată, să nu luăm în serios ce spune Alina Gorghiu în legătură cu candidaţii. Dacian Cioloş cred că s-a săturat şi nu vrea să piardă contactul cu Bruxelles-ul.

Să îl adăugăm şi pe Traian Băsescu. În glumă. Dacă românilor le place povestea asta, ar putea ajunge Băsescu premier. El ar putea să şantajeze cum a mai făcut dacă PSD nu e inteligent să acţioneze până în toamnă.", a spus Năstase într-o emisiune televizată.