Mate 8 are un corp unibody,  un ecran de 6 inci şi un raport ecran-carcasă de 83%. Mate 8 este primul smartphone care integrează un procesor Kirin 950. Noul procesor se mândrește cu o putere a CPU-ului mai mare cu 100%, cu o performanță a GPU-ului mai mare cu până 125%  și cu o eficiență a consumului de energie de până la 70%, în comparație cu procesorul Kirin 925. Performanțele de top sunt posibile datorită celor patru nuclee A72 de 2,3 GHz, cărora li se adaugă încă patru nuclee A53 de 1,8 GHz.

Echipat cu o baterie de 4000mAh, Mate 8 livrează o eficiență nemaiîntâlnită a consumului de energie, oferind mai mult de două zile de utilizare normală. În plus, datorită tehnologiei de încărcare rapidă, telefonul poate fi încărcat în doar 30 de minute, care sunt suficiente pentru o zi de utilizare.  Astfel, utilizatorii normali pot folosi telefonul, fără a-l încărca, timp de 2,36 zile, iar utilizatorii care petrec mult timp butonând device-ul îl pot folosi, fără încărcare, timp de 1,65 zile.

Rulând interfața proprietară Huawei, EMUI 4.0 și versiunea Android Marshmallow 6.0, Huawei Mate 8 oferă sute de îmbunătățiri ale experienței de utilizare, inclusiv un serviciu încorporat care optimizează automat performanța sistemului. Mate 8 are o cameră foto revoluționară de 16 MP, cu senzor Sony IMX298, și o cameră foto secundară de 8 MP cu un nou algoritm de beauty pentru a putea surprinde selfie-ul perfect.

Mate 8 suportă conectivitate globală și mai multe frecvențe decât orice alt telefon dual-SIM, inclusiv 4 frecvențe 2G, 9 frecvențe 3G și 18 frecvențe 4G  în 217 țări și regiuni, cu 1334 setări ale operatorilor.