La sfârşitul acestui an, consorţiul va începe construirea unei extensii de 15 kilometri a liniei de metrou până la sediul Expo 2020 (expoziţia universală de la Dubai din 2020). Lucrările ar urma să fie finalizate în mai 2020, cu cinci luni înaintea Expo 2020, scrie Agerpres. 

Alstom va furniza 50 de trenuri, din care 15 pentru noua extensie şi 35 pentru modernizarea serviciilor existente. 

Pentru acest proiect au licitat zece consorţii internaţionale. 

De când a fost inaugurat, în 2009, metroul din Dubai a schimbat complet sistemul de transport din acest oraş situat în Emiratele Arabe Unite (EAU). Metroul a fost construit de un consorţiu condus de grupul nipon Mitsubishi şi are două linii: Red Line (52 de kilometri) şi Green Line (23 de kilometri). 

Lucrările la metrou au început în 2004 şi ar fi trebuit să coste 4,4 miliarde de dolari, dar până la finalizare suma a urcat la 7,6 miliarde de dolari. 

Populaţia oraşului este de 2,5 milioane şi anul trecut au venit în Dubai 14 milioane de turişti. Obiectivul este atragerea unui număr de 20 de milioane de vizitatori pe an până în 2020.