Fostul preşedinte francez a sosit cu puţin timp înainte de orele 08:00 (07:00 GMT) în birourile Oficiului Anticorupţie din Nanterre, lângă Paris, a constatat un jurnalist pentru AFP.

Marţi, audierea lui Sarkozy demarată dimineaţa a fost întreruptă spre miezul nopţii.

Nici Sarkozy, nici avocaţii săi nu au comentat public cu privire la ultimele evoluţii din ancheta care a început în urmă cu cinci ani, însă fostul preşedinte francez, azi în vârstă de 63 de ani, a calificat în trecut acuzaţiile care i se aduc drept 'groteşti' şi o 'manipulare'.

Este pentru prima dată când fostul şef al statului francez este audiat de la deschiderea unei anchete judiciare în acest dosar, în aprilie 2013. Sarkozy poate fi reţinut pentru cel mult 48 de ore şi ar putea fi prezentat judecătorilor care vor decide plasarea sau nu în arest preventiv.

De la publicarea, în mai 2012 pe site-ul Mediapart, a unui document libian care evoca finanţarea campaniei lui Nicolas Sarkozy de către regimul din Libia condus de Muammar Ghaddafi, investigaţiile magistraţilor au avansat considerabil, amplificând suspiciunile legate de finanţarea campaniei electorale din 2007 a fostului preşedinte francez.

În noiembrie 2016, în pline alegeri primare ale partidului Republicanii, intermediarul Ziad Takieddine a afirmat că transportase suma de 5 milioane de euro cash de la Tripoli la Paris, la finalul lui 2006 şi începutul lui 2007, înainte de a preda banii lui Claude Guéant, care ulterior au ajuns la Nicolas Sarkozy, pe atunci ministru de interne.