Potrivit sursei citate, 43% dintre cei chestionaţi au spus că nu trebuie să fie prezenţi fizic în birou pentru a putea lucra eficient, în timp ce alţi 36% au menţionat că, uneori, trebuie să fie prezenţi în birou pentru a participa la şedinţe, dar că prezenţa fizică nu este necesară pentru a-şi îndeplini sarcinile zilnice.

Totodată, numai 21% dintre repondenţi consideră că prezenţa în birou este necesară şi că au nevoie de interacţiuni zilnice ‘în persoană’ cu colegii.
Dintr-o perspectivă IT, 53% dintre salariaţi au declarat că există, în interiorul companiilor în care lucrează, suport IT de ultimă generaţie pentru o forţă de muncă mobilă şi distribuită. Alţi 26% au spus că firmele lor lucrează activ pentru a permite susţinerea unei forţe de lucru mobile şi distribuite, deoarece se aşteaptă la avantaje competitive şi la productivitate crescută. În plus, 8% au spus că companiile lor nu sunt încă pregătite, în timp ce 13% au spus că departamentele lor IT oferă suport unui număr mic de lucrători mobili, dar că nu se aşteaptă ca această capacitate să crească. Atunci când se pune problema suportului pentru o forţă de muncă mobilă, securitatea a fost identificată drept cea mai mare provocare (63%), urmată de cultura corporatistă (28%) şi bugetele insuficiente pentru investiţii IT (22%).

În privinţa tehnologiilor care sprijină accesul la distanţă şi mobilitatea în muncă, aproape 80% dintre respondenţi au spus că pot folosi tehnologia reţelelor private virtuale /VPN/ pentru a accesa reţeaua firmei de la distanţă.

Aproape la fel de mulţi respondenţi (77%) folosesc telefonie IP, 54% au acces la email pe un dispozitiv mobil, 52% au o soluţie la nivel de companie pentru mesagerie instant sau prezenţă şi 47% au o soluţie de softphone bazată pe PC.

De asemenea, aproape 68% dintre respondenţi au spus că folosesc wireless LAN la sediul companiei.

Datorită numărului în creştere al dispozitivelor folosite, 73% au spus că folosesc 2-3 dispozitive în timpul unei zile de lucru obişnuite; în timp ce 11% au spus că folosesc mai mult de cinci dispozitive.

Atunci când au fost întrebaţi de pe ce dispozitive ar dori să acceseze reţeaua corporativă sau aplicaţiile de lucru în viitor, 60% dintre cei chestionaţi au ales tabletele şi dispozitivele portabile, 47% – telefoanele inteligente, iar 44% – calculatoarele personale.

Tendinţele din România sunt similare cu rezultatele unui studiu global publicat de către Cisco în octombrie 2010, care a relevat că 60% dintre lucrători cred că prezenţa în birou nu mai este necesară pentru ca angajaţii să fie productivi.

Sondajul derulat de Cisco este nereprezentativ şi se bazează pe răspunsuri de la 723 de participanţi care lucrează, în majoritate, în poziţii de IT, atât la companii private, cât şi în cadrul instituţiilor publice din România.
SURSA: Agerpres