Vladimir Putin, despre „bomba cu acţiune întârziată” din constituţia sovietică

Președintele rus, Vladimir Putin, vine cu noi precizări în contextul bombei cu acţiune întârziată plasată în anul 1922. Potrivit acestuia, Rusia trebuie să fie precaută și să evite astfel de lucruri în viitor.

Dreptul de retragere a republicilor din Uniunea Sovietică a fost „o bombă cu acţiune întârziată”, iar Rusia trebuie să evite astfel de greşeli în viitor, a declarat preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, într-un interviu acordat emisiunii „Moscova. Kremlin. Putin” de la postul de televiziune „Rossia-1”.

„Aceasta este bomba cu acţiune întârziată plasată în anul 1922, în timpul formării Uniunii Sovietice”, a declarat Vladimir Putin, subliniind că norma privind dreptul de retragere a republicilor din URSS a fost repetată şi în constituțiile sovietice din 1924, 1936 și 1977.

Rusia face lucrurile corect

„Desigur, noi trebuie să evităm astfel de lucruri de acum încolo” , a adăugat șeful statului rus.

„Sunt absolut convins că facem lucrurile corect, adoptând amendamente la constituția actuală. Acestea ne vor întări statalitatea și ne vor crea condiții de dezvoltare progresivă a țării noastre în deceniile următoare”, a conchis liderul rus, potrivit Tass.ru.