Violenţe la Londra! Ciocniri între manifestanţi anticapitalişti şi poliţie. „O soluţie, revoluţia!” Efigii ale lui Putin şi Barroso, arse în piaţa publică

Ciocniri între poliţie şi mii de manifestanţi anticapitalişti care îndemnau la "revoluţie" au izbucnit miercuri în centrul Londrei şi în apropiere de Buckingham Palace, după un marş spre Parlament, cu ocazia Bonfire Night.

Manifestanţii faceau parte din "Marşul celor un milion de Măşti", organizat în mai multe oraşe de grupul de activişti Anonymous.

Ei au aruncat cu semne stradale şi sticle asupra poliţiei şi au distrus baricade metalice.

"O soluţie, revoluţia", scandau manifestanţii, majoritatea purtând măşti celebre care au devenit simbolul grupului Anonymous.
El au încercat, de asemenea, să ia cu asalt sediul BBC, dar au fost opriţi la intrare de către poliţie.

Preşedintele rus Vladimir Putin şi fostul preşedinte al Comisiei Europene (CE) Jose Manuel Barroso se află printre liderii ale căror efigii au fost arse miercuri în timpul sărbătorii anuale "Bonfire Night" în Marea Britanie.

Această comemorare, care constă în aprinderea unor ruguri şi focuri de artificii în întreaga ţară, marchează eşecul Gunpowder Plot "Complotului prafului de puşcă", atentatul plănuit de rebelul catolic Guy Fawkes, care voia să dinamiteze Parlamentul regelui James I în 1605.