Vezi în ce state UE au mai fost întrerupte plățile de către Bruxelles

România nu este singurul stat membru căruia i-au fost întrerupte plățile de către Comisia Europeană. Astfel, conform publicației Europolitics, începând cu 2010 au fost declanșate peste 100 de proceduri de întrerupere a plăților în 15 state membre, inclusiv Germania și Marea Britanie. În prezent, există 54 de avertizări privind declanșarea unor astfel de proceduri și au fost demarate 32 de proceduri pentru întreruperea decontărilor cu Bruxelles-ul.

ustria, Belgia, Bulgaria, Cipru, Finlanda, Franța, Ungaria, Irlanda, Lituania, Letonia, Malta, România, Suedia, Slovenia, Slovacia și Marea Britanie sunt statele mebre care nu mai pot transmite Comisiei Europene, spre decontare, facturile pentru proiectele finanțate din Fondul Social European.
În țara noastră, acest fond finanțează proiectele de dezvoltare a resurselor umane, prin intermediul Programului Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (POS DRU).
Recent, Comisia Europeană a informat guvernul că se vor relua rambursările de bani europeni în cadrul POS DRU, însă cu aplicarea unor corecţii financiare preventive de 10%.
Reamintim faptul că, în luna februarie Bruxelles-ul a decis întreruperea rambursărilor europene în cadrul POSDRU pentru România, după ce Autoritatea Națională de Audit a avertizat că nu au fost corectate anumite nereguli de către autoritățile de la București.
Întreruperi ale plăților se înregistrează și în cazul Fondului European pentru Dezvoltare Regională, fiind afectate 11 țări.
Anul trecut, României i-au fost întrerupte plățile din cadrul Programului Operațional Regional, alimentat din acest fond, din cauza neregulilor constate de către Comisia Europeană în derularea procedurilor de achiziție publică. Plățile au fost reluate după câteva luni, odată cu măsurile luate de autoritățile de la București.