VEZI clipul VIDEO făcut de chinezi care pune Europa pe jar: RĂZBOI NUCLEAR și ruine

Un clip publicitar realizat în China despre Campionatul European de Fotbal Euro-2012 arată operaţiuni militare derulate în Europa, care apare în ruine, ca după un război nuclear, şi o confruntare între echipele de fotbal europeană şi chineză, relatează marţi agenţia ucraineană de presă UNN.

Astfel, în clipul, realizat în genul filmelor de desene animate, un băieţel chinez interpretează un cântec pe fundalul capitalelor europene în ruine, din când în când se perindă tancuri, militari, au loc ostilităţi de război, iar jucătorii de fotbal acţionează ca oşteni.

Pe durata întregului videoclip, echipa de fotbal chineză joacă împotriva europenilor, ceea ce simbolizează lupta poporului chinez împotriva forţelor răului.

În final, după toate ostilităţile între ţările europene, întreaga lume se transformă într-un dragon, iar China într-altul. Pe fondul golului decisiv, cei doi dragoni se încaieră într-o luptă pe viaţă şi pe moarte.
<iframe width="640" height="360" src="https://www.youtube.com/embed/DqJSUTg8w9s" frameborder="0" allowfullscreen></iframe>
SURSA: Agerpres, YouTube