Vești alarmante pentru românii cu credite: Ce se va întâmpla în următoarele 12 luni întrece orice imaginație

Vești alarmante pentru români. Analiștii financiari CFA România fac un anunț îngrijorător pentru următoarele 12 luni.

Românii cu credite în euro au cele mai mari motive de îngrijorare, însă situația se anunță critică pentru o parte mult mai mare din populație.

Astfel, analiştii financiari CFA România anticipează o depreciere a monedei naţionale în următoarele 12 luni, până la o valoare medie a cursului de 4,8262 lei/euro.

În ceea ce priveşte cursul de schimb EUR/RON, 71% dintre participanţi anticipează o depreciere a leului în următoarele 12 luni (comparativ cu valoarea actuală). Astfel, valoarea medie a anticipaţiilor pentru orizontul de 6 luni este de 4,7810, în timp ce pentru orizontul de 12 luni valoarea medie a cursului anticipat este de 4,8262. Rata anticipată a inflaţiei pentru orizontul de 12 luni (iulie 2020/iulie 2019) a înregistrat o valoare medie de 4,05%”, se arată într-un comunicat CFA România remis luni AGERPRES.

În luna iunie 2019, Indicatorul de Încredere Macroeconomică al CFA România a scăzut faţă de luna anterioară cu 0,6 puncte, până la valoarea de 50,9 puncte (faţă de aceeaşi lună a anului anterior, Indicatorul a crescut cu 7,2 puncte). Această evoluţie a fost generată de componenta de anticipaţii a Indicatorului.

Astfel, Indicatorul condiţiilor curente a crescut faţă de luna anterioară cu 2,2 puncte, până la valoarea de 60,5 puncte (faţă de aceeaşi lună a anului anterior, Indicatorul condiţiilor curente a scăzut cu 1,4 puncte).

Indicatorul anticipaţiilor a scăzut cu 2 puncte, până la valoarea de 46,1 puncte (faţă de aceeaşi lună a anului anterior, Indicatorul anticipaţiilor a crescut cu 11,4 puncte).

Indicatorul CFA România de Încredere Macroeconomică a fost lansat în luna mai 2011 şi reprezintă un indicator prin intermediul căruia asociaţia doreşte să cuantifice anticipaţiile analiştilor financiari cu privire la activitatea economică în România pentru un orizont de timp de un an. De asemenea, sondajul în baza căruia este calculat Indicatorul include şi întrebări referitoare la evaluarea condiţiilor curente macroeconomice.

„Prin modul de realizare, acest sondaj cuprinde atât elemente specifice unui indicator de sentiment (încredere) care arată percepţia grupului de analişti membri ai CFA Romania privind evoluţia pieţelor financiare, a mediului de afaceri, a randamentelor şi riscurilor, cât şi un indicator fundamental de prognoză privind evoluţiile cursului de schimb, a ratelor dobânzilor şi inflaţiei. Sondajul este realizat în ultima săptămână a fiecărei luni iar participanţii sunt membri ai CFA România şi candidaţii pentru nivelurile II şi III ale examenului CFA”, precizează sursa citată.