Veste cruntă pentru Dragnea! A pierdut procesul: Decizia este definitivă

Veste cruntă primită de către fiul lui Liviu Dragnea. Acesta a pierdut un proces important. Decizia judecătorilor este definitivă. Este vorba despre speța în care Valentin Dragnea și soția acestuia contestau clasarea dosarului în care se judecau cu unul dintre copiii actorului Ion Caramitru.

Probleme mari pentru familia Dragnea. După Liviu Dragnea, și fiul acestuia pierde procese pe bandă rulantă. Este vorba despre speța care a debutat în urmă cu un an.

Valentin Dragnea și soția acestuia au depus o plângere penală la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 5 în care au reclamat că au fost agresaţi verbal pe stradă de Ştefan Caramitru, unl din fiii actorului Ion Caramitru. Ştefan Caramitru a explicat la acea vreme că a avut un incident minor cu Valentin Dragnea, cei doi locuind pe aceeaşi stradă din cartierul Cotroceni din Bucureşti.
Fiul lui Ion Caramitru susţinea că a fost „persiflat” de soţia lui Valentin Dragnea, iar el le-a reproşat asocierea cu PSD şi agresivitatea faţă de cetăţeni. Mai mult, Caramitru jurnior susținea că i-a fost greu să nu reacţioneze la un atac verbal, mai ales după experienţa avută în noaptea de 10 august la protestul din Piaţa Victoriei. În februarie 2019, cazul a fost clasat pentru că Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 5 a considerat că faptele nu sunt prevăzute de legea penală sau faptei îi lipseşte unul din elementele constitutive ale infracţiunii.
Nemulţumiţi de decizie, Valentin şi Gina Dragnea au formulat o plângere împotriva clasării cazului. Pe 13 iunie 2019, plângerea lor a fost respinsă. “În baza art. 341 alin. 6 lit. a) C.pr.pen. respinge ca neîntemeiată plângerea formulată de petenţii Dragnea Valentin Stefan şi Dragnea (Tatulescu) Gina Alexandra astfel cum a fost precizată, împotriva ordonanţei de clasare nr. 7883/P/2018 din data de 20.02.2019 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti, menţinută prin ordonanţa prim-procurorului nr. 65/II-2/2019 din data de 10.04.2019. În baza art. 275 alin. 2 C.pr.pen. obligă petenţii Dragnea Valentin Stefan şi Dragnea (Tatulescu) Gina Alexandra la plata sumei de 50 lei, fiecare, cu titlul de cheltuieli judiciare. Definitivă. Pronunţată în camera de consiliu, astăzi, 13.06.2019.”, a fost hotărârea judecătorilor, conform Kanal D.