Vânzările Dacia în Europa au scăzut cu 6,5% în ianuarie

Înmatriculările de autoturisme Dacia în Europa s-au cifrat în ianuarie la 19.133 unităţi, în scădere cu 6,5% faţă de perioada similară din 2011 (20.464 unităţi), iar cota de piaţă a producătorului autohton de automobile s-a menţinut luna trecută la 1,9%, conform statisticilor Asociaţiei Constructorilor Europeni de Automobile (ACEA), publicate joi.

În 2011, înmatriculările de autoturisme Dacia în Europa au ajuns la 252.058 unităţi, în scădere cu 4,6% faţă de 2010 (264.240 unităţi), conform Agerpres.

Statisticile ACEA vizează pieţele auto din 28 de state europene – 25 din UE (fără Cipru şi Malta) şi trei state EFTA – Islanda, Norvegia şi Elveţia.

În ianuarie, pe primul loc în Europa se află producătorul auto german Volkswagen, cu 240.736 unităţi înmatriculate, urmat de grupul francez PSA Peugeot Citroen, cu 124.240 unităţi înmatriculate, grupul Renault cu 82.724 unităţi înmatriculate (în scădere cu 24,6% faţă de 109.646 unităţi înmatriculate în ianuarie 2011) şi Ford, cu 80.212 unităţi înmatriculate.

Încetinirea creşterii economiei UE a afectat vânzările principalilor producători auto în Europa.